Ziua în care Robinson Crusoe s-a îmbarcat pentru marea aventură

 

Pe 1 septembrie 1651, Robinson Crusoe pleca într-o călătorie care va dura 28 de ani...

Așa povestește Daniel Defoe în romanul său, apărut pe 25 aprilie 1719. Subiectul este inspirat dintr-o situație destul de frecventă în epoca navigației cu pânze și a pirateriei: cel al unui marinar abandonat de căpitanul său pe o insulă pustie, din cauza nesupunerii.

Avânt titlul original The Life and Strange Surprising Adventures of Robinson Crusoe, opera este considerată primul roman de aventuri scris vreodată și unul dintre cele mai mari succese din literatura mondială.

Marinarul care l-a inspirat pe Daniel Defoe se numește Alexander Selkirk. La vârsta de 30 de ani, acesta este descoperit pe 2 februarie 1709 de Roger Woodes, căpitanul corabiei Duc, pe o insulă din largul coastelor chiliene.

Patru ani mai târziu, el își va istorisi aventurile într-o carte intitulată Călătorie în jurul lumii.

Daniel Defoe se va inspira din aceasta pentru povestea eroului său, dar nu îl va întâlni niciodată pe Selkirk.

Fiu al unui tăbăcar scoțian, Selkirk nu a dorit să ducă mai departe tradiția familiei și a ales să plece pe mare.

Navigând în Oceanul Pacific, în 1704, în calitate de secund pe corabia britanică Cinque Ports, el s-a plâns de starea în care ajunsese nava după o serie de ciocniri cu vasele spaniole și s-a opus intenției căpitanului William Dampier de a continua călătoria fără reparații capitale.

Din proprie inițiativă, el i-a cerut căpitanului să fie abandonat pe o insulă pustie numită Mas a Tierra, din arhipelagul Juan Fernandez, la 640 de kilometri vest de Valparaiso, Chile.

Alegerea s-a dovedit fericită: Cinque Ports va sfârși prin a eșua pe coasta peruană. Doar opt dintre membrii echipajului au supraviețuit, aceștia fiind rapid luați prizonieri de autoritățile spaniole locale. Printre supraviețuitori, și căpitanul.

Insulița aleasă de Selkirk este practic o stâncă a cărei înălțime maximă atinge 900 de metri și care este îmbrăcată într-o vegetație luxuriantă.

Mas a Tierra este locuită de o mare populație de capre și de pisici, animale ajunse acolo în urma altor naufragii și care se înmulțiseră, neavând dușmani naturali. Focile veneau de asemenea în număr mare pe țărmurile insulei.

Obișnuindu-se destul de greu cu singurătatea, Selkirk își construiește cu mâinile sale o cabană și învață să mulgă caprele (laptele devine hrana sa esențială) și să le toarcă lâna pentru a se îmbrăca.

Își ocupă mintea și sufletul citind Biblia pe care o luase cu el și spune rugăciuni cu glas tare pentru a nu-și pierde uzul vorbirii.

Într-o zi, o corabie acostează pe insulă, dar este vorba de spanioli, iar acești dușmani ai britanicilor încep să-l vâneze pe bietul Selkirk, care reușește totuși să scape, cunoscând fiecare colțișor al locului.

După patru ani de singurătate, marinarul este descoperit de Roger Woodes, trimis să-l caute pe Selkirk chiar de fostul său căpitan, William Dampier.

Alexander Selkirk își reia călătoriile pe mare, ca intendent de navă, și moare în 1721,  la doi ani după apariția lui Robinson Crusoe.