Pe 6 august 1945, bomba cu miez de uraniu-235 botezată „Little Boy” a fost detonată la o altitudine de 600 de metri deasupra Hiroshimei.
Explozia a nimicit totul pe o rază de doi kilometri, distrugând 92% din construcțiile orașului și ucigând circa 140.000 de oameni.
Trei zile mai târziu, pe 9 august, bomba cu miez de plutoniu-239 botezată „Fat Man” a fost detonată la o altitudine de 500 de metri deasupra Nagasaki. Creasta unui munte învecinat a dirijat explozia doar spre districtul Urakami din oraș.
Treizeci și șase la sută din oraș a fost distrus și circa 74.000 de persoane au fost ucise.
Evenimentele terifiante ale acestor două zile au pus capăt efectiv celui de-Al Doilea Război Mondial. Japonia a capitulat pe 15 august 1945.
Capitularea Japoniei a făcut ca Statele Unite să nu lanseze și a treia bombă nucleară.
„Bomba trebuia să fie pregătită pentru a fi lansată în prima zi cu vreme favorabilă, după 17 sau 18 august”, după cum îi scria pe 10 august generalul Leslie R. Groves generalului George C. Marshall.
Miezul celei de-a treia bombe, o bilă de plutoniu-239 de 6,5 kilograme, a ajuns în schimb la Laboratorul Național din Los Alamos, intrând în grija fizicienilor Harry Dahglian și Louis Slotin.
Până atunci, bombele atomice, după cum scrie New Yorker, erau „produse manuale, artizanale”. Nu explodau automat. Erau dotate cu un „trăgaci”, adică o „configurație de 5%”.
Aceasta însemna că o cantitate suplimentară de 5% de plutoniu făcea ca miezul să devină „supercritic”. Neutronii loveau alți neutroni, și aceștia loveau alți neutroni la rândul lor, iar această cascadă care creștea exponențial dezlănțuia o uriașă cantitate de energie radioactivă și termică.
Era așadar nevoie de o explozie convențională pentru a detona o bombă atomică.
Dragonul adormit
Dahglian și Slotin doreau să descopere o metodă neconvențională de a determina o reacție „supercritică”, utilizând materiale dense, ca beriliul, pentru a nu permite neutronilor să iasă în afara miezului.
Pe 21 august 1945, Dahglian a construit o barieră în jurul miezului folosind bucăți de tungsten. A scăpat din greșeală o bucată, iar miezul a devenit supercritic. A apărut un fulger albastru și strălucitor, iar, după 25 de zile, savantul murea.
Slotin a continuat experimentele acestuia, asumându-și și el riscuri inutile.
„Cu cămașa descheiată și cu ochelari de soare”, după cum scrie The Atlantic, a demonstrat și el cum se „gâdilă coada dragonului adormit”. Aceasta era o expresie inventată de fizicianul Richard Feynman.
Slotin a așezat o emisferă de beriliu deasupra miezului de plutoniu, încet, fără a păstra o distanță de siguranță, folosind mâinile goale și vârful unei șurubelnițe.
Slotin a scăpat șurubelnița, iar bucata de beriliu a alunecat pe miezul de plutoniu. Același fulger albastru, aceeași emanație de căldură… Slotin a murit peste nouă zile.
Ambii savanți au murit în data de 21 a lunii, amândoi într-o zi de marți, amândoi în aceeași cameră de spital.
Miezul, numit inițial „Rufus”, a fost rebotezat ulterior „Demonul”. A fost programat să fie detonat în atolul Bikini, într-o serie de teste postbelice, însă, în vara următoare, a fost topit și trecut în arsenalul nuclear american.
