La începutul domniei sale, Valerian a fost binevoitor față de creștini, permițându-le să-și trăiască credința așa cum doreau.
Apoi, însă, comportamentul împăratului s-a schimbat. A început persecutarea creștinilor: episcopi surghiuniți, biserici incendiate, credincioși uciși.
În această perioadă tulbure, Sfântul Mucenic Nichifor era bun prieten cu un preot creștin, pe nume Sapriciu.
Dintr-un motiv oarecare, Sapriciu s-a supărat pe Nichifor, fiind invidios pe acesta.
Nichifor, care era iubitor de pace, și-a cerut iertare în mai multe rânduri, atât prin intermediul unor prieteni, cât și direct.
Când au început persecuțiilor împotriva creștinilor, Sapriciu a fost prins de autorități. A fost torturat și amenințat cu tăierea capului, dacă nu se leapădă de credința sa.
Pentru că inima sa se întărise și a refuzat să-l ierte pe Nichifor, Dumnezeu a luat darul Său de la Sapriciu.
Astfel, preotul a hotărât să se lepede de Hristos, jurând să aducă jertfe zeilor păgâni.
Aflat de față, Nichifor a început să strige la călăi: „Eu sunt creștin și cred în Domnului nostru Iisus Hristos, de Care Sapriciu s-a lepădat. Deci, tăiați-mă pe mine în locul lui!”
Uluiți că este posibil ca cineva să își dorească moartea de bună voie, călăii au ezitat. Ei primiseră poruncă să-l omoare pe Sapriciu, nu pe altcineva.
Atunci, pentru a nu mai exista nici o îndoială, Nichifor a strigat iar: „Sunt creștin și zeilor voștri nu mă închin și nu voi jertfi!”
În urma acestei mărturii fără echivoc, Nichifor a fost ucis în locul lui Sapriciu.
Murind în locul prietenului său, Sfântul Mucenic Nichifor a primit trei cununi de biruință: a credinței, a smereniei și a dragostei.
