Totuşi, un grup de intelectuali, între care Octavian Goga, Alexandru Vlahuţă, Spiru Haret, l-au susţinut şi au avut încredere în inteligenţa şi talentul tânărului.
Sprijinit de Asociaţiunea ASTRA, a proiectat şi a construit la Bucureşti, la Arsenalul Armatei, două tipuri de avioane monoplane – Vlaicu I (1910) şi Vlaicu II (1911).
Aurel Vlaicu a învăţat singur să piloteze aparatele, ajungând în scurt timp la o măiestrie care i-a îngăduit să-i întreacă pe mulţi aşi ai acrobaţiei aeriene.
La concursul aviatic de la Aspen, de lângă Viena, din iunie 1912, a obţinut, cu aparatul Vlaicu II, Premiul I pentru aruncarea la ţintă a unui proiectil şi Premiul II pentru aterizare la punct fix, potrivit www.angelfire.com.
A făcut zboruri de încercare şi demonstrative şi în ţară cu acest avion (Bucureşti, Blaj, Sibiu, Braşov, Iaşi, Ploieşti, Lugoj, Orăştie, Alba Iulia, Târgu Mureş), între 1910 şi 1912.
Născut la Binţinţi
Aurel Vlaicu, inginer şi pilot, s-a născut la Binţinţi (sat care astăzi se numeşte Aurel Vlaicu), în judeţul Hunedoara, la 6/19 noiembrie 1882, în familia ţăranului înstărit Dumitru Vlaicu şi al soţiei sale, Ana.
După ce a terminat cursurile şcolii primare din sat şi studiile secundare de la Orăştie şi la Sibiu, în 1902 a susţinut examenul de bacalaureat.
S-a înscris la Şcoala Politehnică din Budapesta, pe care a urmat-o între 1902-1903.
Apoi a urmat cursuri tehnice superioare la Viena şi la Munchen. În 1907 a absolvit cursurile Politehnicii din Munchen şi a primit diploma de inginer.
În 1908, pentru o scurtă perioadă, a fost inginer la Fabrica de automobile Opel din Russelheim, timp în care a obţinut şi primele lui succese.
A patentat două invenţii.Între 1912-1913, a proiectat avionul Vlaicu III, primul avion din lume de construcţie metalică, profilat aerodinamic, pe care însă nu a mai apucat să-l construiască, prăbuşindu-se cu avionul Vlaicu II, lângă Câmpina, la 31 aug./13 sept. 1913, în timp ce încerca să treacă munţii. Cauzele accidentului aviatic, mortal pentru Aurel Vlaicu, nu au fost nici până în prezent elucidate.
Sursa: Agerpres