„Pe 2 decembrie 1908, la vârsta de doi ani și zece luni, am fost urcat pe Tronul Dragonului, sub numele oficial de Hsian Tung. A fost o ceremonie solemnă, deși urletele mele, care nu aveau nimic imperial, i-au mai știrbit o parte din demnitate”, va povesti Pu Yi în memoriile sale din 1964.
Fostul monarh a explicat și motivul urletelor.
„Înainte de întronizarea propriu-zisă, a trebuit să primesc, unele după altele, omagiilor comandanților Gărzii Palatului și ale supraintendenților administrației palatului, în Sala Tronului a Armoniei Supreme. După această lungă imobilizare într-un frig glacial, aveam o dispoziție execrabilă. Și după ce am fost dus, în sfârșit, în Sala Armoniei Supreme, pentru «marea ceremonie», dădeam din mâini și din picioare să fiu așezat pe acest uriaș Tron al Dragonului. Pentru a satisface exigențele etichetei, tatăl meu a îndoit un genunchi în fața mea, încercând în același timp să mă țină, de bine, de rău pe tron, cu o mână, până când, printre suspine, am lăsat să-mi scape un țipăt de protest: «Nu vreau! Vreau să merg acasă!».”
Grație intervenției paterne, ceremonia s-a putut desfășura, iar demnitarii civili și militari au defilat cu toții prin fața micului lor împărat. Parada a durat mai multe ore. Mult prea mult pentru un copil mai mic de trei ani. În acest timp, protestele s-au întețit și au devenit din ce în ce mai vehemente.
„La sfârșit, mă comportam ca un mic diavol, în asemenea hal încât tatăl meu, pe care curgeau apele de sudoare în ciuda frigului, mi-a strigat pe tonul cel mai disperat cu putință: «Stai liniștit, zău așa! Nu mai durează mult, acum se sfârșește.».”
Al doisprezecelea împărat din dinastia Qing, Pu Yi a fost și ultimul împărat al Chinei.
Pe 12 februarie 1912, a fost proclamată Republica China, iar împăratul copil, care își serbase vârsta de șase ani cu cinci zile mai înainte, a fost constrâns să abdice.
Păstrându-și totuși titlul, el a fost obligat să rămână în Orașul Interzis.
Nu va ieși de aici decât în 1924, la 15 ani de la urcarea sa pe tron. Avea 18 ani. În fața sa se deschidea o nouă viață. A devenit succesiv prinț monden în Japonia, împărat în statul-marionetă Manciukuo, deținut în URSS, închis în China într-un centru de detenție pentru criminalii de război, grădinar la Grădina Botanică din Beijing și, în fine, bibliotecar în același oraș.
Pu Yi a murit pe 17 octombrie 1967, la vârsta de 61 de ani. Două decenii mai târziu, Bernardo Bertolucci povestea acest destin incredibil în filmul „Ultimul împărat”.
Având premiera în 1987, impunătoarea frescă istorică a fost laureată cu nouă premii Oscar, printre cele pentru cel mai bun film și cea mai bună regie.
