Istoria e de multe ori prea complicată ca să poată fi prinsă în tiparele înguste ale cercetătorilor interesați de marile procese istorice.
Necesitatea de a maximiza cantitatea de produse pentru export şi preţurile în creştere la energie şi combustibil i-au împins pe factorii de decizie la hotărârea de a restrânge consumul intern peste limitele suportabilului, transferând
cea mai mare parte a poverii pe umerii populaţiei.
Societatea medievală era împărțită în trei mari clase: bellatores (cei care luptă) – alcătuită din nobilii mai mari sau mai mici și
cavaleri, oratores (cei care se roagă) – alcătuită din membrii clerului și ai diverselor cinuri monahale și laboratores (cei care muncesc) – alcătuită din țărani liberi, servi (legați de pământ) și sclavi.
Al Doilea Război Mondial nu a fost doar cel mai sângeros conflict din istorie, ci și cel mai bine prezentat din punct de vedere documentar: milioane de fotografii, kilometri de filme, tone de reviste, ziare și alte materiale de propagandă, toate fiind utilizate pentru ridicarea moralului combatanților și al populației civile.
Obiectivul principal al diplomației românești între cele două războaie mondiale a fost apărarea Marii Uniri de la 1918.
Grigori Potemkin a cucerit-o pe împărăteasa Ecaterina cea Mare prin inteligență și farmec, iar din relația lor a izvorât energia prin care cei doi, ca parteneri politici, au făcut din Rusia o mare putere, este concluzia ce reiese din cartea lui Simon Sebag Montefiore, „Ecaterina cea Mare & Potemkin. O poveste de dragoste imperială”.
Amestecul Politicului în Istorie nu este ceva neobișnuit. După cum rescrierea Istoriei nu mai apare ca fiind o raritate, mai ales atunci când conducători autoritari, dictatori, decid să o folosească pentru consolidarea puterii.
Nicolae Ceaușescu nu a fost „ultimul dictator comunist”, așa cum se spune de obicei, ci penultimul.
