Insinuant, ca de obicei, patronul își dădu raportul despre toate evenimentele mahalalei. Nu degeaba vecinii îi spuneau „ureche de aur”.
Omul povesti cu lux de amănunte flagrantul delict de adulter al Zoicăi, nevasta gușatului de la poștă, despre care s’a scris pe scurt și la gazetă; despre ceea ce s’a hotărât la întrunirea politică de alaltăseară, unde, un om de-al zilei a făgăduit „pă cuvânt de onoare” că va aduce în mijlocul cartierului pe Don’ Primar să făgăduiască și să jure că va da lumină și apă; despre svonul care s’a răspândit că Mihai, băiatul popii, umblă noaptea cu iarba fiarelor după o comoară; în sfârșit despre bătaia pe care a mâncat-o Aglaița, nepoată-sa, care a venit ieri seara cu unghiile lăcuite cu sidef și cu un buchet de flori pe care-l primise de la un țăpândău.
Nae – care de obicei savura povestirile cofetarului ceva mai mult decât prăjiturile după care se prăpădea întreaga familie – nu auzise aproape nimic.
Îi vâjâiau urechile de mânie nestăpânită, așa cum i se întâmpla pe vremuri la alegeri când „i se făcea a ocnă” și când trimitea la spital câte 4-5 inamici care cutezau să’i înfrunte supărarea.
Simțea omul că sângele îi fierbe în vine și ca să-și potolească furia se strecură pe după tejgheaua cofetarului și sorbi o a treia sticluță cu rom…
Când cofetarul își isprăvi noutățile, Dumneaei Sița, respiră mulțumită că poate continua cu povestire prezicerilor cărturăresei.
Și într’un târziu, când una dintre mătuși dădu semnalul de plecare, Nae – care se făcuse „Krup” – începu să cânte și să spargă paharele ca pe vremea bună când era regele chefliilor.
Femeile, stupefiate, își făcură semnul crucii. Una șopti cu nedumerire:
– Doamne! S’a îmbătat cu savarine!
