Ei juraseră cu 12 boieri că le este ocină, dedină, procedeu folosit în revendicările provocate de vechi confiscări pentru viclenie. Cârjeu este desigur soţul Muşei din Corbi, „Cîrjoaia”, mai târziu soţia lui Hamza din Obislav, rudă apropiată a Craioveştilor.
În 1533 Peia portar, soţul Neacşei din Brâncoveni, cumpără partea lui Jitea cu 1000 aspri, iar în1543 Radomir înfrăţeşte pe Detco armaş (ginerele Neacşei) peste o jumătate din partea sa şi-i vinde cealaltă jumătate.
Detco armaş mai cumpără partea lui Dahna cu 17 boi, 30 oi şi 300 aspri, cum şi părţile lui Staicul şi Stanciul al Flocăi; iar Harvat logofăt, ctitorul mănăstirii Motru (despre care s-a spus că ar fi fost frate cu Neagoe Strehăianu), cumpără bălţile Cârjeul şi Balta Calului.
Actele mai arată că satul a fost al lui Radomir şi Staico din Marotin, „dar s-a găsit un om ucis” şi a plătit duşegubina Detco armaş sau că fusese al lui Stanciu comis, bunicul jupâniţei Calea a lui Detco armaş.
Toate acestea nu explică însă de ce Barbul banul cel bătrân, Barbul banul cel tânăr şi Şerban banul au putut dărui satul Recica Dabului, „cu balta şi siliştea satului Plopu” mănăstirii Xenofon, cu care Detco se judeca, pretinzând că îi sunt de moştenire, „nu au fost de la Craioveşti”.
Sursa: Sursa: Ion Donat, „Domeniul Domnesc în Țara Românească (sec. XIV – XVI)”
