Articole online

Unul din cei 70

Când Apostolul Pavel a ajuns în Seleucia, a observat că între toți locuitorii cetății Artemon strălucea ca un luminător.

Descoperind că acesta are nu doar cunoștințe temeinice despre dreapta credință ci duce și o viață profund duhovnicească, l-a uns cel dintâi episcop al Seleuciei Pisidiei.

Sfântul Artemon a fost apreciat ca un mare purtător de grijă al văduvelor, orfanilor și săracilor, fiind în același timp doctor al sufletelor și al trupurilor.

El a păstorit cu vrednicie cetatea până la adânci bătrâneți, trecând la Domnul în pace, la o vârstă înaintată.

Tot astăzi este Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri.

Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor toate sărbătorile împărăteşti sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit „pre-serbare”, „înainte-serbare” sau „înainte-prăznuire”.

Ele au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită „după-serbare” sau „după-prăznuire”.

Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi.

Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numeşte „începutul sărbătoririi”, iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte „odovania”, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.

Biserica Ortodoxa sărbătorește mâine, 25 martie, Buna Vestire. Sărbătoarea marchează momentul în care Fecioara Maria primește vestea că Îl va naște pe Mesia Cel așteptat de veacuri.

Buna Vestire sau Blagoveștenia este prima sărbătoare confirmată în documente dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului.

Registration

Aici iti poti reseta parola