Iată mai bine de o sută de ani de când încercăm să scăpăm de turci și pentru aceasta am apelat la ruși.
Această speranță însemna patriotismul. Astăzi ne-am revenit din această iluzie, nu-i iubim deloc pe ruși, și în ziua în care ne vor deveni stăpâni vor deveni asemenea turcilor. Așteptăm altceva (…)
Am căutat dacă în Regulament există, cu privire la domnie, vreo referire la ereditate.
În Țara Românească, Regulamentul spune expres că fiii domnului pot fi aleși, dacă îndeplinesc condițiile cerute.
În Moldova, Regulamentul nu menționează nimic cu privire la această problemă, ceea ce lasă fiilor domnului toate drepturile pe care le pot avea. Fără îndoială ereditatea ar fi pentru principate un principiu sănătos, pentru că ar fi o garanție a stabilității.
Dar niciodată boierii nu vor consimți să investească un alt boier cu principiul eredității. Rivalitățile și geloziile se opun.
Ereditatea nu se poate stabili în principate decât în profitul unui prinț străin. Există voința generală, în Țara Românească și Moldova, de a avea un print străin (…)
Acesteia i se adaugă o alta: unirea celor două principate. Astfel reunite sub un prinț străin și ereditar și formând un stat a cărui întindere ar fi egală cu Regatul Bavariei sau Piemontul, principatele ar face un corp politic capabil să trăiască și să dureze.
Ele ar începe să conteze în balanța politică europeană, și iată de ce aceste dorințe nu vor fi niciodată împlinite”.
