Mai întâi, ca un cărbune de foc în cenușă, ascundeau mania lor în vicleșug și se sileau cu meșteșugită înșelăciune să-i întoarcă de la dreapta credință la păgânătatea lor, dându-le mult aur plăcuților lui Dumnezeu și făgăduindu-le să le mijlocească de la împărat mari daruri, să-i ridice la scaune arhierești și să-i facă stăpâni peste multe averi, numai să primească credință lor cea rătăcită.
Dar ei, nesocotind toate acestea, n-au primit aurul, nici cinstea făgăduită lor, și au râs de acest vicleșug, voind mai bine să rabde ocară, necinste, chinuri și moarte pentru dreapta credință, decât, viețuind în eresuri, să aibă bogăție, slavă și cinste.
Văzând ereticii că nu pot cu nimic să-i înduplece pe sfinții mucenici și mărturisitori la a lor rea credință, i-au condamnat la moarte, pe care sfinții o doreau pentru Hristos, mai mult decât viața.
Când i-au prins și i-au dus la locul de ucidere, și-au cerut puțină vreme pentru rugăciune și, ridicând ochii și înălțând mâinile în sus, au zis: „Doamne Dumnezeule, Cel ce ai creat deosebit inimile noastre, Cel ce cunoști faptele noastre, primește în pace sufletele robilor Tăi, căci pentru Tine murim și ne socotim că niște oi duse la tăiere.
Ne bucurăm, însă, că pentru numele Tău ieșim cu o așa moarte din viață, învrednicește-ne pe noi să fim părtași vieții veșnice, Tu care ești viața noastră”.
Rugându-se așa, când au spus Amin, și-au plecat sub sabie sfintele lor capete, pe care le-au tăiat necredincioșii arieni, pentru mărturisirea dumnezeirii lui Iisus Hristos.
Sursa: crestinortodox.ro
