Evenimentul Istoric > Articole online > Sabin Faur, ministrul care l-a făcut pe Ceauşescu s-o contrazică pe Elena în public
Articole online

Sabin Faur, ministrul care l-a făcut pe Ceauşescu s-o contrazică pe Elena în public

Au trecut 6 ani de la moartea lui Sabin Faur, fost director al Combinatului Siderurgic de la Hunedoara timp de aproape 15 ani, fost ministru adjunct al Metalurgiei şi cel care în primăvara anului 1989 a avut curajul să-l sfideze pe Nicolae Ceauşescu.

Sursa foto: „Fototeca online a comunismului românesc” – Vizita de lucru a lui Nicolae Ceauşescu împreună cu alţi conducători de partid şi de stat în judeţul Hunedoara, la Combinatul Siderurgic Hunedoara.(9-10.XI.1977

În martie 1989, Nicolae şi Elena Ceauşescu sosieră la Hunedoara pentru a le arăta oamenilor ce investiţii se vor face pentru ca întreprinderea să devină cel mai modern combinat siderurgic din Europa. Când Ceauşescu s-a adresat asistenţei, lui Sabin Faur i s-a părut ceva amuzant în discurs şi a zâmbit. Gestul n-a scăpat cerberilor nomenclaturişti din jurul Geniului Carpaţilor. Şi nici Elenei Ceauşescu

Cu toate că Sabin Faur era Erou al Muncii Socialiste, Ceauşeasca a cerut lichidarea lui profesională. Vestea a ajuns la urechile lui Nicolae Ceauşescu, care s-a opus scurt şi amendat iniţiativa soţiei.

„(…) Dacă la sfârşitul anilor 1970 şi până în 1981, combinatul de la Hunedoara a făcut peste 4 milioane de tone de oţel, cele mai mari producţii, în ultimii ani ai comunismului, lucrurile au început să se strice. Nu mai era minereu suficient, pentru că banii erau cheltuiţi pentru plata datoriilor externe.

În dolari, CSH avea cam 200 milioane export pe an şi circa 350 de milioane de ruble convertibile, care erau echivalente cu dolarul, export pe devize liber convertibile, şi încă 50 – 60.000 pe diferite schimburi cu ruşii, cehii, polonezii, pentru profile care nu se făceau în România.

«Din aceşti bani, noi consumam pentru importurile noastre cam 100 de milioane de dolari, iar restul erau ai statului. Costurile de producţie erau cam de 850 de lei pe mia de lei, deci aveam un beneficiu net de 150 de lei pe tonă, cel mai bun din ţară, iar costurile materiale erau de 700 – 750, cele mai mici costuri din industria siderurgică.

Dădeam cam 2 miliarde de lei statului ca beneficii, din care se întorcea un miliard de lei pentru investiţii, reparaţii. Hunedoara avea un renume în industria românească. Ceauşescu avea o părere foarte bună despre noi. El ştia că aici sunt muncitori foarte calificaţi, oameni serioşi. Oţelurile erau de calitate, produceam oţeluri aliate, inoxidabile, nu ne egala nimeni în România.

Centrala de la Cernavodă este construită cu oţeluri de la Hunedoara, Petromidia, la fel. Nici nu vă puteţi imagina ce oţeluri a trebuit să îi dăm acolo, ca şi la Fabrica de Apă Grea de la Turnu Severin! Noi am făcut oţeluri, pe care nu le făceau prea mulți în Europa. Exportam în toate ţările. Şi în America am dat. Nici în Germania nu aveau oţeluri diferite de noi. Aveam relaţii contractuale cu firme de comerţ exterior, acestea făceau contractele cu străinătatea», îşi amintea Sabin Faur în 2009.

Un muncitor de la CSH câştiga în anii 1980 cam 4.000 de lei pe lună. Aici lucrau cam 20.000 de muncitori, cu un fond de salarii de 80 de milioane de lei. «Unii muncitori aveau salariul mai mare decât mine, care luam 7.800 de lei, cu tot cu sporul de conducere», spunea Faur. Norma era stabilită în funcţie de plan. De obicei normele erau ceva mai mici decât era planul. 

1989 – cel mai prost an. Conducerea Partidului era mulţumită de modul în care mergeau lucrurile la Hunedoara. «Aduceam cam 40 la sută din minereul necesar din ţară, de la Teliuc, Băiţa, de lângă Cluj, cam 600.000 de tone de minereu. Era nevoie de 4 – 5 milioane de tone de minereu la producţia pe care o făceam. Mă uitam zilnic la graficul cu intrările de vagoane, dacă erau mai puţin de o mie de vagoane, nu era în regulă.

Trebuia să intre zilnic 1000 – 1.200 de vagoane. Nu eram cel mai mare din Europa, dar eram unul dintre cele mai performante.» Anul 1989 a început destul de prost. «Deja aveam mari probleme cu aprovizionarea de fier vechi, deşi mi se spunea că în ţară există milioane de tone de fier vechi. Noi consumam la Hunedoara cam două milioane şi jumătate de fier vechi. Pentru că aveam probleme şi nu făceam planul, aici era detaşat un adjunct al ministrului Aprovizionării Materialelor, de care depindea centrala de fier vechi. Erau probleme foarte dificile cu aprovizionarea, în 1989. Cu toate acestea, am fost anunţat că vine în vizită secretarul general.»

Oaspeți de rangul I Tema era: modernizarea combinatului. «L-am primit la laminoare, unde s-au pus tot felul de planşe. Veniseră şi proiectanţii, care îmi spuseseră ce urmează să se facă. De fapt, era un alt combinat. Era vorba despre o oţelărie complet nouă, şapte instalaţii de turnare continuă, modernizarea laminoarelor existente etc.

Gara trebuia mutată şi construită o centură de ocolire a Hunedoarei, ce ieşea în localitatea Cristur, cu patru benzi. A fost o şedinţă a Consiliului Oamenilor Muncii, unde el a spus ce vrea de la Hunedoara. Acolo s-a întâmplat o mică treabă. A prezentat ce vrea şi că va da banii de investiţii.

Era vorba despre aproximativ 40 de miliarde de lei de la vremea respectivă. Hunedoara trebuia să fie cel mai modern combinat din Europa. Ceauşescu zicea că aici sunt muncitori foarte buni, cu rezultate. «După ce a vorbit Ceauşescu, a venit la mine ministrul Enache, care mi-a cerut să îi mulţumesc. Eu m-am dat mai într-o parte. Am zis că nu pot, că nu sunt pregătit.

Pe partea cealaltă, a venit Emil Bobu, care mi-a şoptit: «Băi, Faur, scoală-te şi mulţumeşte-i tovarăşului secretar general, că te ia mama dracului!»

I-am spus câteva cuvinte, fără să îl perii. Tovarăşul mi-a zis: «Bine, băi Faur!» A doua zi a venit la mine prim-secretarul, Ion Popa, care mi-a spus: «Eu trebuie să te destitui!» I-am spus că face foarte bine, pentru că eu deja aveam de prin 1988 condiţii de pensionare datorită grupei de muncă, ultimii doi ani fuseseră extrem de obositori, grei, cu atâtea probleme…

Eram mulţumit dacă mă dădea afară. Am întrebat ce s-a întâmplat şi el mi-a povestit că tovarăşa (n.r. – Elena Ceauşescu) l-a chemat la ea şi i-a spus că am râs de conducerea de Partid şi de stat şi că trebuie să mă destituie. I-am spus că nu am râs, iar prim-secretarul a zis că am zâmbit puţin.

Ulterior, prim-secretarul Ion Popa şi Silviu Curticeanu s-au dus la Nicolae Ceauşescu şi i-au povestit că Elena Ceauşescu voia ca Sabin Faur să fie destituit. Ceauşescu a ripostat: «Cum să îl daţi afară? Cum să îl schimbaţi? Combinatul se dezvoltă şi nu putem să punem unul fără experienţă tocmai acum. De ce să-l schimbaţi?». Cei doi i-au spus că acest lucru a fost cerut de Elena. Ceauşescu a răspuns: «Lăsaţi-o pe tovarăşa.» Apoi, a fost lăsat în pace.

Tot în timpul vizitei, Elena Ceauşescu a simţit nevoia să intervină şi în discuţiile legate de numărul de cuptoare ce urmau să fie construite la Hunedoara. «Era prevăzută, iniţial, o oţelărie cu zece cuptoare electrice, ca să facă trei milioane şi jumătate de tone de oţel. Nu am fost de acord cu acest proiect, justificând că nu e posibil, că nici la Târgovişte nu se pot face un milion de tone, chiar dacă sunt opt cuptoare, nu fac decât 700.000 de tone.

Ar fi fost probleme organizatorice şi nu ieşea treaba cum ar fi trebuit cu zece cuptoare! El m-a întrebat ce propun. Am zis să punem cuptoare de 200.000 de tone. Elena Ceauşescu a intervenit: «Ce, 200 sute de tone?». Obişnuia să se bage”.

Un alt moment al vizitei cuplului prezidenţial s-a consumat la plecarea înspre Deva. Pe drum, coloana oficială s-a oprit. Nicolae Ceauşescu a cerut acest lucru şi l-a chemat pe Sabin Faur la el. Ceauşescu nu uitase că directorul CSH i-a spus că nu are loc să construiască o oţelărie cu convertizoare, pentru că trebuia oprită cea veche (OSM 2) şi nu se putea. 

«Ceauşescu ne-a strigat pe mine şi pe ministrul Faur: – Enache şi cu Faur, veniţi încoace.», povestea Sabin Faur. El şi-a amintit că ministrul l-a întrebat: «Oare ce-o mai fi văzut pe aici!» Faur i-a răspuns: «Dracu’ ştie, cred că am dat de dracu’!». Ceauşescu a ieşit din maşină şi a început să dea din mână şi să arate: «Uite că aveţi spaţii berechet să faceţi oţelăria aia, ca să nu opriţi producţia!» Apoi, coloana a plecat! După vizita prezidenţială nu s-a mai întâmplat nimic. Producţia a fost mai mică până la finalul anului. 

«Se simţea rău de tot că aprovizionarea era defectuoasă. N-a fost nimic întâmplător. Tot anul acela au fost probleme. Simţeam că ceva nu e în regulă.»

Lucrările de modernizare trebuiau să înceapă în 1990 şi să fie gata până în 1992. În anul 2003, combinatul a fost vândut. Mare parte din activitate s-a oprit. La firmă mai lucrează aproximativ 800 de persoane. 

Despre Nicolae Ceauşescu. «Ceauşescu, ca om, mi s-a părut foarte corect şi cumsecade. De atâtea ori l-am contrazis şi niciodată nu mi-a reproşat. El se întorcea către ceilalţi şi le spunea că am dreptate, că sunt specialist şi ştiu ce vorbesc. Avea o memorie teribilă»”, se arată pe hunedoaralibera.ro.

Sursa foto: „Fototeca online a comunismului românesc” – Vizita de lucru a lui Nicolae Ceauşescu împreună cu alţi conducători de partid şi de stat în judeţul Hunedoara, la Combinatul Siderurgic Hunedoara.(9-10.XI.1977)

 

Registration

Aici iti poti reseta parola