Unii istorici cred că ar putea exista o legătură cu anexarea Egiptului în 1517 d.Hr.
Documentele demonstrează că o sută de ani mai târziu, până în 1612 d.Hr., familia Faa a călătorit până la Shetland și în 1623 d.Hr. „opt lideri ai țiganilor au fost spânzurați pe Burgh Muir, dintre care șase erau din linia Faa”.
Și la scurt timp după aceea, în anii 1650, Faa se număra printre familiile mutate în Virginia.
Șase generații mai târziu, fiul lui William Faa I, William Faa II, era încă recunoscut prin titlul său ereditar de „Rege al țiganilor”.
Când a murit în vârstă de 96 de ani, la 9 octombrie 1847, în Kirk Yetholm, necrologul său era intitulat „Moartea unui rege țigan”, care spunea că „întotdeauna era un caracter mai respectabil decât oricare dintre triburile sale și se poate lăuda că a fost în închisoare în timpul vieții sale”.
Pentru că William Faa II nu a avut copii, Coroana țigănească a trecut la soțul surorii sale Esther, Charles Blythe (1775-1861).
Charles a fost un om educat și a fost respectat pentru că a fost la înălțimea titlului său. Când a murit, în 1861, copiii săi s-au luptat pentru coroană.
În cele din urmă, fiica sa Esther Faa Blythe a fost încoronată și a domnit până în 1883, când cultura țiganilor a început să scadă.
În 1898, fiul ei Charles Rutherford a fost încoronat rege al țiganilor. A murit în 1902 și titlul nu a fost restabilit.
Fotografie de la încoronarea lui Charles Faa Blyth, regele țiganilor Yetholm.
A doua dinastie țigănească
O a doua descendență regală a țiganilor a existat în Scoția, deși aceasta nu a fost recunoscută de rege.
Se spune că Billy Marshall a trăit 120 de ani și a pretins întotdeauna că este „Regele țiganilor”. Era cunoscut sub mai multe nume, precum „Caird of Barullion”; Caird însemna țigan priceput, iar Barullion este numele unui lanț de dealuri din Wigtonshire, în Dummfries-Galloway, în sudul Scoției.
El a fost, de asemenea, „Regele Randies” – Randies referindu-se la bărbați virili, care disprețuiau autoritatea statului.
