– De ce ai luat veşminte şi arme de bărbat?
Tu, care eşti fecioară, pe cine ai urmat
Aici în bătălie? Urmat-ai vreun iubit?
Să vii în focul luptei, cine te-a ispitit?
Maria îi răspunse:
– Eu n-am urmat pe nimeni, iar dacă arme port
Vreau să-mi răzbun, prin sânge, părintele meu mort!
– Şi dac-ai fost în luptă, vreun turc ucis-ai oare?
De n-ai ucis nici unul, eu pot să-ţi dau iertare!”
La aceste vorbe, Maria Putoianca îi zise:
– Îţi jur pe Dumnezeu,
Ucis-am numai nouă şi mult îmi pare rău;
Ca să-l plătesc pe taica, o mie îmi trebuia,
Căci tata cât o mie de turci, de-ai tăi, făcea.
Sultanul a rămas uimit de îndrăzneala fetei şi a dat chiar ordin să fie eliberată, apoi privind în urma ei, ar fi zis:
– Fericit este neamul ce creşte aşa femei!
Din ultima ediție ...
