Online

Primul sfânt canonizat pe pământ românesc

 Marina Constantinoiu
Primul sfânt canonizat pe pământ românesc

A luptat pentru dreapta credință și a rămas cunoscut ca „învățător al nefățărniciei’.

A fost Patriarh al Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești. A luptat pentru dreapta credință și a rămas cunoscut ca „învățător al nefățărniciei’. Și-a dedicat întreaga viață studiului cărților sfinte și, la numai nouă ani după ce a trecut în neființă, a devenit primul sfânt canonizat în țara noastră.

El a conceput Rugăciunea de Dezlegare, citită la fiecare slujbă de înhumare.

”Prin citirea de către preot a rugăciunilor de dezlegare și iertare, se cere de la Dumnezeu ca să dezlege de orice blestem și afurisenie și să ierte sufletul repausatului care a murit spovedit și iertat cu cei împricinați, dar care din uitare și slăbiciune omenească a rămas cu păcate nedezlegate și neiertate”, arată doxologia.ro.

Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului, s-a născut în Peloponez în prima jumătate a veacului al XV-lea, primind la botez numele de Nicolae.

Arătând multă dragoste pentru carte, a avut mulţi dascăli iscusiţi şi cuvioşi la şcolile Despotatului din Mistra, care i-au dat o învăţătură aleasă dar l-au povăţuit şi pe căile slujirii lui Dumnezeu, scrie basilica.ro.

După trecerea la cele veşnice a tatălui său, alege calea vieţii monahale, plecând la pustnicul Antonie din Epidaur, apoi la dascălul său, ieromonahul athonit Zaharia, din mâinile căruia a primit chipul monahicesc, luând numele Nifon, care în limba greacă înseamnă: cel ce veghează.

Împreună cu acesta, din pricina tulburărilor iscate de Sinodul unionist de la Ferrara-Florenţa (1438-1439) a plecat din Grecia în Albania, unde a fost hirotonit ieromonah, iar, după cucerirea ei de către turci, a stat o vreme la Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrid. După moartea îndrumătorului său, a plecat la Muntele Athos.

Acolo, cercetând mai multe mănăstiri, schituri, peşteri şi chilii pustniceşti, s-a aşezat în cele din urmă la Mănăstirea Dionisiu. Aflând, însă, de evlavia şi de înţelepciunea lui, clerul şi credincioşii din Salonic l-au ales mitropolit, în anul 1483.

Acolo a păstorit cu vrednicie, învăţând şi întărind în Ortodoxie pe credincioşii săi, tulburaţi de zvonurile falsei uniri cu Biserica latină. În anul 1484, mitropolitul Nifon a luat parte la un sinod care a osândit hotărârile de la Ferrara-Florenţa.

În anul 1486, Sfântul Nifon a fost ales patriarh al Constantinopolului. De vreme ce împrejurările erau deosebit de grele – întrucât, de la cucerirea Constantinopolului (1453), turcii se amestecau necontenit în treburile Bisericii Ortodoxe – şi păstoria Sfântului Nifon a fost zbuciumată.

A fost alungat din scaun, apoi iarăşi chemat, la cererea credincioşilor, iar în anul 1498 a fost surghiunit la Adrianopol.

În această cetate l-a întâlnit voievodul Ţării Româneşti, Radu cel Mare (1495-1508), în anul 1503, pe când se întorcea de la Constantinopol spre ţară, şi l-a înduplecat să vină spre a pune bună rânduială în Biserica Ţării Româneşti.

Astfel a venit la Târgovişte, însoţit de cei doi ucenici de-ai săi, Macarie şi Ioasaf (care, fiind mai târziu martirizaţi de păgâni, sunt şi ei cinstiţi în rândul Sfinţilor).

După ce a sosit în Ţara Românească, Sfântul Ierarh Nifon a adunat în sobor pe egumenii şi boierii ţării.

Atunci au fost întemeiate Episcopia de la Râmnic şi cea de la Buzău, iar Sfântul Nifon i-a sfinţit pe cei doi episcopi.

De asemenea, s-a îngrijit de apărarea credinţei ortodoxe şi de bunul mers al vieţii monahale.

În Ţara Românească l-a avut ca fiu duhovnicesc pe Neagoe Basarab, cel care avea să devină în 1512 domnitor.

Totuși, Sfântul Nifon nu s-a mai putut bucura de buna rânduială pe care o pusese în Biserica Ţării Româneşti, deoarece domnitorul Radu cel Mare a săvârşit o nelegiuire, căsătorindu-și o soră cu un boier moldovean, numit Bogdan, care avea soţie şi copii în Moldova.

Sfântul Nifon, neputând încuviinţa o asemenea căsătorie, a rămas neînduplecat la rugăminţile voievodului.

După puţină vreme, a plecat din Ţara Românească, împreună cu cei doi ucenici ai săi, mergând întâi în Bitolia Macedoniei, iar de acolo la Sfântul Munte, aşezându-se la Mănăstirea Vatoped.

Nifon și-a dat obștescul sfârșit la 11 august 1508.

După şapte ani, Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1512-1521), noul domn al Ţării Româneşti, i-a trimis pe boierii săi la Mănăstirea Dionisiu şi, cu încuviinţarea monahilor de acolo, luând moaştele Sfântului Nifon, le-au pus într-un sicriu de lemn şi le-au adus în ţară cu mare alai.

Apoi le-au aşezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare, de la Mănăstirea Dealu, ctitoria acestuia, ca, astfel, Sfântul să ierte greşeala răposatului domnitor.

Sfântul Voievod Neagoe Basarab a rânduit ca sfintele moaşte ale Ierarhului să fie puse într-o raclă de argint, poleită cu aur şi pietre scumpe, şi să fie duse înapoi la Sfântul Munte. Însă, părinţii din acea mănăstire, văzând adânca evlavie a Voievodului, i-au dăruit capul Sfântului Nifon şi o mână.

Neagoe Basarab a ridicat biserică nouă la Curtea de Argeş.

În anul 1517 a venit la sfinţire patriarhul Teolipt al Constantinopolului, săvârşind şi trecerea în rândul Sfinţilor a marelui ierarh Nifon.

Moaştele lui au fost aşezate acolo, iar din anul 1949 se află în Catedrala Mitropolitană din Craiova.

 

Inapoi la articole
CAPITAL
ANIMALZOO
DOCTORUL ZILEI
EVZ MONDEN
Citește în continuare pe EVZ Istoric