Când m-am coborât din vârf, am găsit pe fiecare în locul unde fusese înjunghiat, iar părinții erau omorâți în diferite feluri:
38 cu ucidere de sabie, având pe trupurile lor multe și felurite răni, – al cărora chip de junghiere, cine poate să-l spună? – iar doi erau încă vii, anume Isaia și Sava, răniți foarte rău, încât abia suflau.
Îndată am îngropat pe părinții cei înjunghiați, cu mare plângere; iar pentru cei vii am avut grijă.
Pentru că cine ar fi fost atât de nemilostiv, care pentru atâția și astfel de părinți să nu fi plâns cu amar, pe bărbații cei cuvioși și cu sfânta cuviință, aruncați la pământ cu umilință?
Dintre aceștia unul avea capul tăiat desăvârșit, al altuia abia se ținea de o parte, altul era tăiat în două, altuia îi erau tăiate mâinile și picioarele, altul avea ochii scoși și altul era despicat în două de la cap până la picioare.
Dar cine poate să spună pe rând cele ce am văzut, pipăind trupurile sfinților și ingropandu-le!
Iar acei doi frați care erau abia vii, zăceau bolind, iar unul dintre dânșii, anume Isaia, sosind noaptea, a adormit în al doilea ceas.
Sava a rămas încă viu, de a cărui sănătate era nădejde, pentru că nu era rănit de cumplite răni, și mulțumea lui Dumnezeu de cele ce i se întamplasera; însă era cuprins de necaz, că nu s-a învrednicit să moară cu sfinții părinți, drept aceea striga cu jale:
„Vai, mie, păcătosul, vai mie cel nenumărat în ceata sfinților părinți, uciși pentru Hristos! Vai mie netrebnicul, cel într-al 11-lea ceas lepădat, cel ce am văzut limanul mântuitoarei împărații și n-am intrat întru dânsa!”.
Apoi se ruga cu umilite cuvinte:
„Dumnezeule, Atotțiitorule, Cel ce ai trimis pe Fiul Tău Cel Unul născut spre mântuirea neamului omenesc; Unule, iubitorule de oameni, nu mă despărți de cei mai înainte adormiți sfinți părinți, și cu mine să se împlinească numărul de 40 al robilor tăi. Așa, Doamne, Iisuse Hristoase, binevoiește întru această, căci din pântecele maicii mele Ție Ți-am urmat și pe Tine unul Te-am iubit”.
Astfel rugându-se, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, a patra zi după uciderea sfinților părinți.
Și încă având noi tânguire și mâhnire în sufletele noastre, iar lacrimile fiind în ochii noștri, a venit un oarecare ismailitean și ne-a spus că în cea mai dinăuntru pustie, ce se cheamă Rait, pustnicii ce o locuiesc, toți sunț uciși de barbari.
Și locul acela era departe de noi, cale mai mult de 20 de zile, și care se află aproape de Marea Roșie, unde șunt 12 izvoare de apă, și odinioară erau vreo 17 copaci de finic, precum se scrie în cărțile Numerilor, iar acum s-au înmulțit foarte.
Sursa: crestinortodox.ro
