„Nu au mai rămas prea mulți dintre noi”, spune el.
Povestea sa, precum cea a multor supraviețuitori americani ai bombei, face parte din literatura de specialitate din jurul Hiroshimei.
Povestea lui Howard începe cu bunicul său, Yaozo, un fermier, primul din familia sa care a emigrat în America. Avea 22 de ani când s-a urcat pe o navă de transport în 1899, necunoscând engleză, dar sigur că biletul pe care îl deținea era un către oportunități.
Ceea ce îl aștepta era ceva diferit – isteria anti-japoneză, o lege care-l împiedica să se naturalizeze și ani de greutăți. S-a întors în Hiroshima, dar nu a putut să uite Visul American.
În 1906, s-a întors, alături de tânăra lui mireasă. S-au stabilit la Bakersfield, California, unde li s-au născut opt copii, fiecare cetățean american, prin dreptul de naștere conferit de al 14-lea amendament. Disperat să fie acceptat, Yaozo s-a înregistrat în 1918 drept „Charlie” Kakita.
Familie despărțită de război
Totuși, viața în State nu a fost mai ușoară a doua oară; legea interzicea imigranților japonezi să dețină terenuri sau să le închirieze pe termen lung.
În 1927, soția lui Yaozo a murit la naștere. S-a întors la Hiroshima și s-a recăsătorit. Până în 1940, se scufundase într-o depresie profundă și se apucase de băutură. Era aproape să moară.
La începutul acelui an, fiul cel de-al doilea fiu Frank și soția sa, Tomiko, au mers la Hiroshima pentru a-l prezenta pe Yaozo celor doi nepoți ai săi și pentru a rămâne pentru nașterea următorului lor copil.
Vizita a fost tonicul perfect; bătrânul și-a recuperat sănătatea. Dar când Frank a anunțat că familia trebuie să se întoarcă acasă în California, starea de spirit a lui Yaozo s-a înrăutățit din nou.
Așa că Frank și Tomiko i-au făcut lui și soției sale o ofertă: ca o dovadă de bună credință că se vor întoarce, vor lăsa în grija lor pe Howard, de 2 ani și pe Kenny, în vârstă de 4 ani.
