Joseph Boniface de La Mole, un nobil din Marsilia, Louis de Bussy d’Ambroise, un nobil al curții lui Henric al III-lea, Jaques de Harlay, un nobil și marele scutier al fratelui mai mic al Margaretei – Francisc Duce de Anjou.
Încercările sale de a influența politica, de a proteja protestanții și de a controla curtea și propria viață au făcut ca Margaret să fie închisă de fratele ei Henric al III-lea timp de optsprezece ani.
Izolarea ei în castelul Usson, din Auvergne, a avut loc în timpul domniei fratelui ei, dar și în cea a soțului ei – care a decis să divorțeze de ea.
Totuși, pentru a păstra puterea, Henry a trebuit să-i permită lui Margaret să devină oficial regina Franței.
Era încă populară, fiind fiica lui Catherine, iar oamenii credeau că și Margaret era o bună catolică.
Ea și-a petrecut ani de domiciliu forțat scriindu-și memoriile; unde a descris scandalurile și lupta fraților și a soțului ei, unul împotriva celuilalt, pentru putere.
Cartea a fost publicată postum în 1628 și i-a surprins pe mulți care au citit-o.
Poveștile scandaloase descrise de fosta regină au schimbat pentru totdeauna viziunea publicului asupra monarhiei.
Și-a pierdut aura pentru în ochii unora, dar atunci a fost decoperită ca o femeie care a iubit viața, a trăit-o la maxim și a fost un sprijin al oamenilor săraci. A devenit cunoscută ca o regină care a adus bucurie în viețile nenorocite ale multor francezi.
Toamna vieții, Margaret și-a petrecut-o pe proprietatea cunoscută sub numele de Hostel de la Reyne Margueritte din Paris, situate pe malul stâng al Senei. S-a întors în capitală cu permisiunea fostului ei soț.
Noua ei casă a fost construită în 1609 și a murit acolo la 27 martie 1615.
Margaret a fost înmormântată în capela funerară Valois din Bazilica Regală din Saint Denis.
În timpul Revoluției Franceze, Margaret a devenit una dintre victimele furiei revoluționarilor.
Sicriul ei a fost îndepărtat și distrus, iar rămășițele ei sunt probabil îngropate undeva în jurul Bazilicii, într-un mormânt comun.
Sursa AICI
