Online

Povestea bărbatului care a furat steagul nazist de pe Acropole

 ISTVAN DEAK
Povestea bărbatului care a furat steagul nazist de pe Acropole

Se împlinesc 75 de ani de la gestul care a redat poporului grec încrederea în sine

În 1922 s-a născut Emmanoil Glezos, omul care avea să devină un erou național controversat în Grecia. Se împlinesc 75 de ani de la gestul care a redat poporului grec încrederea în sine.

Poreclit Manolis, acesta a copilărit în localitatea Aperathos de pe insula Naxos alături de alte 14 persoane într-o cameră: străbunici, bunici, părinți, frați și surori.

“Ce înseamnă teama? Ne naștem cu teamă? Nu. Teama provine din necunostere. Iar în satul meu natal am învățat să nu mă tem niciodată”, spune Manolis, într-un interviu acordat Tagesspiegel

E mândru că s-a aflat în rândurile partizanilor greci care s-au opus sistemului nazist. “Nu regret nimic. Nu am ucis pe nimeni. Trebuia să ucid un trădător, însă nu am făcut-o. A tras altcineva”, susține el.

La finele anului 1941, când Grecia a fost ocupată de naziști, Manolis n-a putut accepta că pe Acrropole flutura steagul cu zvastica și decis să îl dea jos. 

“Mă deranjează că rolul meu este mereu limitat la acea noapte. Viața mea a însemnat mai mult decât acel moment. Dacă lupți pentru ceea ce crezi, atunci lupta ta nu este niciodată de prisos. Acropole este un simbol al civilizației, al umanității și al valorilor umane. Nimeni nu are dreptul să calce în picioare acest lucru”.

Gestul care a schimbat cursul istoriei

Bunicul lui Manolis a fost cioban, tatăl său a lucrat ca bibliotecar și jurnalist, în timp ce mama a fost profesoară. În 1925, tațăl a murit, iar mama s-a recăsătorit. 

În același an s-a născut Nikos, care urma să fie executat la 10 mai 1944. În 1935 s-au mutat în Atena.

 “Mama m-a bătut de multe ori, fiindcă era și profesoara mea la școală și eu refuzam să învăț matematica. Îmi dădea 10 lovituri de nuia pe mâna stângă, apoi zece pe cea dreaptă. Când nu mă vedea, eu săream de pe acoperișurile caselor. Ulterior, acest obicei m-a ajutat la a fura steagul nazist. Nu îmi face plăcere să povestesc despre acea noapte. Dar îmi place să o spun că în noaptea de 30 mai 1941 mama m-a așteptat pe scările casei. Aproape plângănd mă întreba unde am lipsit atâta timp, fiindcă nimeni nu are voie pe străzi. Mi-am desfăcut cămașa și am scos o bucată din steag. Nu a zis nimic, m-a îmbrățișat și m-a pupat. Dimineața, când a întrebat-o tatăl vitreg unde am stat atâta timp, ea i-a răspuns că am stat pe balcon și m-am uitat la Acropole”.

Se spune că gestul lui ar fi încurajat poporul grec să opună rezistență ocupației naziste. „În 2014, când președintele german Gauck a venit să ceară scuze poporului grec pentru suferința cauzată de naziști, l-am întrebat dacă populația germană s-a diminuat după terminarea războiului. A preferat să tacă și să nu răspundă. Dar o spun eu. Singura țară care a avut mai puțini locuitori nu a fost Germania, nici Franța sau Uniunea Sovietică, ci Grecia, atât de mulți muriseră uciși sau de foame, în timp ce alții au fost deportați sau s-au spânzurat.Să nu uităm că aici au fost cu 1.106.902 mai puțini oameni. Nicio familie din țara asta nu a rămas intactă de pe urma contactului cu nemții“, spune el.

Evadarea din infern

A fost tot timpul conștient că va fi condamnat la moarte pentru gestul său de a fura steagul. “Și eu și Apostolos, prietenul care a fost alături de mine, eram convinși că ne vor omorî fiindcă am furat steagul”. 

A fost un act de rezistență. La 7 februarie 1944 a fost arestat de colaboraționiști greci. Acuzațiile erau neclare, fiindcă nimeni nu îl suspecta că ar fi cel care a sustras steagul nazist de pe Acropole.”M-au sechestrat timp de șapte luni și jumătate. Mă băteau cu bâtele pe picioare. M-au dus în închisoarea Syngrou, unde am stat alături de vreo 800 de delincvenți. Naziștii veneau periodic și promiteau libertatea pentru toți cei care acceptă să lupte pentru Waffen SS. Eu țipam tot timpul și îi rugam pe ceilalți să nu își trădeze țara“.

Când a încercat să evadeze, a fost trădat de colegul de celulă. ”Am stat până în septembrie într-o celulă fără lumină, singur, legat în lanțuri, cu o gaură în tavan din care curgeau fecalele și urina celorlalți. La 21 septembrie 1944 am început să strig de durere că mi s-a perforat stomacul.

Patru gardieni au mers cu mine la spital. Pe podul de la IIissos a urmat o ambuscadă cu cei de la ELAS, armata populară de eliberare națională. Au reușit să mă elibereze”.

Filmul acelei nopți de mai

Manolis a vrut să adere la ELAS în 1939, când avea doar 17 ani. A fost refuzat. În 1940, trupele lui Mussolini atacau Grecia. 
Manolis nu a fost primit în armată fiindcă era prea tânăr. S-a angajat la Ministerul de Finanțe. 

Grecii au reușit să împingă trupele italiene în Albania, însă naziștii le-au venit în ajutor, iar la 27 aprilie 1941 steagul nazist flutura deja pe Acropole.

O lună mai târziu, Manolis Glezos și Apostolos Santos au urcat pe versantul abrupt de pe Acropole și au furat steagul. „Aveam doar un cuțit. Am tăiat steagul în mai multe bucăți pe care le-am ascuns sub cămașă, în cazul în care trimiteau câinii după noi. În spatele bisericii Kapnikarea ne-a oprit un polițist și ne-a întrebat de ce sunt hainele noastre așa murdare. I-am spus că ne-am îmbătat și am căzut, că venim de la o petrecere. Ne-a cerut documentele, eu i-am zis că nu am și ne-a lăsat să plecăm. După mulți ani, într-o revistă a poliției, agentul susținea că a știut tot timpul că noi doi eram cei care au furat steagul nazist, dar nu ne-a trădat niciodată. Fiindcă nu există Europa fără Grecia. Iar dacă steagul UE ar sta arborat în satul meu, eu cu mâna mea m-aș duce și l-aș da jos ziua în amiaza mare“, spune bărbatul care este cetățean de onoare în peste 20 de localități din Grecia.

 

Cere ”dreptate pentru Grecia”

Glezos recunoaște că a făcut și greșeli, cum ar fi tentativa de a părăsi țara în martie 1942, pe un vapor cu destinația Egipt. ”Trei zile ne-am ascuns sub niște pături până ne-a prins Gestapo. Am aterizat în închisoare sub tratament cu dușuri cu apă rece. Mama când a auzit că ne-au arestat, a ars ce mai rămăsese din steagul furat”.

L-au eliberat o lună mai târziu, de ziua lui Hitler, fiindcă scuipa sânge și medicul i-a prezis că va muri în câteva zile de tuberculoză. După ce a stat câteva luni la pat, a aderat la Frontul Eliberării Naționale. S-a ocupat de incendierea mașinilor militare germane și de promovarea mesajelor de rezistență în sate și localități mai mici.

“Noi nu am ucis, au făcut-o cei pe care nu i-a chemat nimeni aici. Au eliminat familii întregi, au ars 1770 de sate și au distrus peste 400.000 de case. Grecia merită dreptate, iar Germania trebuie să ne desăgubească cu 162 de miliarde de euro. Nu de la germanii de rând, ci de la firmele germane care s-au îmbogățit la acea vreme. Germania și Grecia sunt singurele state care nu au nici acum o înțelegere de pace. Ar însemna ca Germania să plătească toate datoriile care au rezultat de pe urma ocupației”.

Condamnat la moarte

Manolis a ajuns în închisoare și, la 21 aprilie aprilie 1943, de data aceasta era în mâna italienilor. În 1944, germanii s-au retras din toate teritoriile grecești. În decembrie 1944 s-a iscat războiul civil între stânga și dreapta, între ELAS și EDES, unii susținuți de Iugoslavia, ceilalți de SUA și

Marea Britanie. Manolis devine în 1948 redactor-șef al ziarului comunist Rizospastis. Este chemat în instanță de 28 de ori. 

A fost condamnat de două ori la moarte în 1949. Au urmat proteste de stradă pentru el, iar judecătorii au schimbat pedeapsa în închisoare pe viață. „Începând cu călugării de pe Muntele Athos până la generalul de Gaulle, toată lumea se ruga de guvernul grec să elibereze primul partizan al Europei. 

”La 9 septembrie 1951 am fost ales în Parlamentul național deși eram încă în închisoare. Am fost grațiat de președinte la 16 iulie 1954 și am devenit secretar al Uniunii Democraților de Stânga (EDA)“, povestește.

L-au arestat iar la 5 decembrie 1958 pentru spionaj, după ce poșta sovietică a lansat un timbru cu chipul lui Manolis pe un fundal cu Acropole. L-au arestat și la 21 aprilie 1967, după ce elita militară a preluat puterea în stat. L-au luat la 2 noaptea din pat, l-au încarcerat pentru câteva zile și apoi l-au exilat pe insula Leros, apoi în lagărul de concentrare Oropos. “Am petrecut în total 11 ani și patru luni după gratii și patru ani și jumătate în exil. Nu regret nicio secundă”.

Părintele spiritual al lui Tsipras

În 1982, pe Acropole s-a amplasat o placă din bronz cu numele său pe Acropole. “Cei care mă iubesc îmi rezumăexistențala această noapte, cei care mă urăsc, o neagă până și pe asta. Mă intristează cu toții”, mai spune el.

Ultima sa arestare a avut loc în 2012, în timpul unor proteste din Atena, când a fost atacat de poliție cu gaze lacrimogene. În umbra sa au crescut lideri politici precum Alexis Tsipras.

Drept recunoștință, la 25 aprilie 2014,  Manolis a ajuns în Parlamentul European de pe listele partidului Syriza. A adunat cele mai multe voturi, aproape 500.000. La 91 de ani era cel mai în vârstă membru al Parlamentului European, așa că a promis că va rămâne maximum un an. La finalul lui ianuarie 2015, Syriza a câștigat alegerile în Grecia, doar că Tsipras a încălcat tot ce a promis.

Manolis s-a simțit trădat. 

“Doar minciuni și trădare a poporului grec. Îmi pare rău și mi-am cerut scuze într-o scrisoare deschisă că am contribuit la această iluzie. Nu poate exista niciun compromis între sclavi și asupritori.”, spune barbatul, care s-a retras în iulie 2015 din Parlamentul European.

Nu era prima dată când se retrăgea din Parlament. A făcut-o și în 1985, după doar un an petrecut în cel mai înalt for politic al continentului. S-a întors în țara natală pentru a conduce EDA timp de patru ani. La 9 septembrie, Manolis Glezos va împlini 97 de ani.

Inapoi la articole
CAPITAL
ANIMALZOO
DOCTORUL ZILEI
EVZ MONDEN
Citește în continuare pe EVZ Istoric