Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Playboy-ul nr. 1 al planetei se recăsătorește la 86 de ani. Mireasa avea cu 60 de ani mai puțin
Articole online

Playboy-ul nr. 1 al planetei se recăsătorește la 86 de ani. Mireasa avea cu 60 de ani mai puțin

Strânge aproximativ 8.000 de dolari, dintre care 1.000 proveneau de la mama sa.

Primul număr al publicaţiei care avea să-l facă celebru apare în decembrie 1953 şi cuprinde imagini în ipostaze inedite cu Marilyn Monroe, fotografiate în 1949.

Vânzările publicaţiei al cărei simbol este iepuraşul cu papion au fost peste aşteptări: 50.000 de exemplare. Primul număr al revistei nu a avut o dată de lansare şi nici nu a fost numerotat, căci Hefner nu era deloc sigur că va apărea şi un număr secund.

Hugh Marston Hefner, publicist şi om de afaceri cunoscut ca fiind fondatorul imperiului Playboy Enterprises, s-a născut la 9 aprilie 1926 în Chicago, Illinois.

A urmat cursurile Liceului Steinmetz, din zona de nord-vest a oraşului Chicago. Între 1944 şi 1946, a scris pentru o publicaţie a armatei SUA.

A absolvit, în 1949, cursurile Universităţii Illinois, cu principala specializare în psihologie.

A mai studiat beletristică şi artă. La scurt timp, s-a înscris la cursuri post-universitare de sociologie, la Universitatea Northwestern, însă fără să le ducă la capăt.

Hugh Hefner a fost şi prezentatorul a două emisiuni de succes: Playboy’s Penthouse (1959-1960) şi Playboy After Dark (1969-1970).

La rândul lor, acestea au făcut din Hugh Hefner unul dintre simbolurile revoluţiei sexuale din anii ’60. Între 2005 şi 2010, a fost protagonistul serialului The Girls Next Door.

În 1949, s-a căsătorit cu Mildred Williams, cu care a avut doi copii: Christie (născută în 1952) şi David (1955).

Relaţia lui Hugh cu Mildred a fost una tumultoasă, după ce aceasta i s-a confesat că îl înşelase. Au divorţat în 1959.

În 1988, s-a căsătorit cu Kimberley Conrad, unul dintre modelele Playboy, cu care a avut doi copii: Marston (născut în 1990) şi Cooper Bradford (1991). Hugh şi Kimberley s-au separat în 1998, dar divorţul s-a finalizat de abia în martie 2010.

După alţi şapte ani, timp în care „principala prietenă” a lui Hefner a fost Holly Madison, acesta s-a logodit cu Crystal Harris.

Însă nunta nu avea să aibă loc la data stabilită, deoarece, cu cinci zile înainte, Crystal a rupt logodna, la 14 iunie 2011.

Situaţia a fost cu atât mai delicată cu cât evenimentul fusese deja anunţat pe coperta Playboy, care ajunsese pe piaţă.

Totul s-a terminat cu bine însă, căci cei doi s-au căsătorit la 31 decembrie 2012.

Mirele avea 86 de ani, iar mireasa – 26.

Printre operele sale caritabile, se remarcă Premiul Hugh Hefner – Primul Amendament, oferit persoanelor cu o contribuţie importantă la protejarea libertăţii de exprimare şi a celei religioase.

A donat 100.000 de dolari pentru Şcoala cinematografică a Universităţii Southern California şi nu mai puţin de două milioane de dolari pentru înfiinţarea unei catedre dedicate studiului filmografiei americane.

Printre beneficiarii săi se numără organizaţii de protecţia copilului şi organizaţii pentru apărarea drepturilor animalelor.

A donat şi a contribuit la campanii de strângere de fonduri pentru Partidul Democrat.

Ulterior s-a declarat neutru din punct de vedere al opţiunilor politice.

În 1980, a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame. În aprilie 1998, devine membru de onoare al Societăţii americane a editorilor de reviste.

La 30 iulie 2010, a fost lansat documentarul Hugh Hefner: Playboy, Activist and Rebel, regizat de Brigitte Berman.

Un serial dedicat lui Hefner, intitulat American Playboy: The Hugh Hefner Story, a fost lansat la 6 aprilie 2017, fiind difuzat de Amazon Video.

Hugh Hefner a murit la 27 septembrie 2017, în Los Angeles.

 

Sursa: Agerpres

Registration

Aici iti poti reseta parola