FREE
 

Născut pe 14 octombrie 1778 la Țigănești – Galați și mort la 1849 în satul natal, Costache Conachi a fost poet, mare boier și proprietar, care a deținut înalte dregătorii.

FREE
 

I-a convins pe francezi să intervină în Războiul de Independență al Statelor Unite de partea acestora.

FREE
 

Neîmpăcându-se de mic cu statutul de bastard, a încercat să-și găsească o origine boierească, pe care până la urmă a inventat-o.

FREE
 

Prima sesiune a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite s-a desfăşurat la 17 ianuarie 1946, la Church House, Westminster, Londra.

FREE
 

De când omul există, a avut impulsul de a crea artă. Deși avem tendința să ne gândim la arta reprezentativă ca venind din timpul Renașterii, de fapt, ea datează de mult mai multă vreme.

FREE
 

Un necrolog strecurat în marginea paginii a treia din „Universul” anunța duminică încetarea din viață a domnului Georgescu, proprietarul franzelăriei din Calea Dorobanților 144.

FREE
 

A existat o epocă de aur a pirateriei în care bărbați și femei au făcut averi de neînchipuit, în aur, argint, bijuterii și bunuri, în timp ce călăreau mările și jefuiau toate corăbiile ce le ieșeau în cale.

FREE
 

În noiembrie 1946, bolşevizarea României prindea conturul pe care şi-l doreau Moscova şi acoliţii ei de pe meleagurile României. La doi ani după ce Armata Roşie ocupase România şi Moscova îşi impusese propriul regim comunist în ţară, comuniștii au falsificat grosolan alegerile din 19 noiembrie. Următorul pas a fost dezmembrarea Opoziției, care de multe ori […]

FREE
 

Sfântul Antonie cel Mare, cel prăznuit azi de Biserica Ortodoxă Română, a trăit în secolul al III-lea și începutul secolului al IV-lea.

FREE
 

Vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineața și noaptea în cea mai mare parte a țării.

FREE
 

În luna septembrie 1944, la Tribunalul Ilfov s-a înfățișat spre judecare următoarea acțiune penală directă:

FREE
 

Pe 16 ianuarie 1991, forțele coaliţiei internaţionale au început atacuri aeriene, fiind folosite inclusiv bombardiere strategice B-52 şi lansate rachete de croazieră pentru prima dată într-un conflict, asupra infrastructurii militare şi a forţelor irakiene, prima componentă tactică pentru eliberarea Kuweitului.

FREE
 

Horea și Cloșca au fost executați public, prin frângere cu roata, la 28 februarie 1785, pe un mic deal de lângă cetatea Alba Iulia.

FREE
 

În a patra sa domnie și ultima, dintre 12 octombrie 1582 și 19 august 1591, Petru Șchiopul a luat măsuri de stimulare a agriculturii și comerțului, prin atragerea în Moldova a cât mai multor negustori străini.

FREE
 

În 1932, la moartea marelui avocat și om politic Constantin Dissescu (foto), Radu D. Rosetti dădea în vileag o întâmplare care, zicea el, desena întreaga figură a decedatului:

FREE
 

La 28 martie 1974, când a devenit primul preşedinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu fusese deja atins de primii microbi ai cultului personalităţii. În 1967, el a fost desemnat preşedinte al Consiliului de stat, iar în 1968 condamnase URSS pentru că-şi trimisese soldaţii şi tancurile în Cehoslovaciei. Ceauşescu se credea un urmaş al marilor […]

FREE
 

Pe 16 ianuarie serbăm închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru.

FREE
 

Vremea va deveni deosebit de rece, geroasă dimineața, în nord-vest, nord, centru și nord-est, iar noaptea în cea mai mare parte a țării.

FREE
 

Dimitrie Cantemir publica în 1722, la Sankt Petersburg, „Sistema religiei mahomedane”, cu următoarea explicație: „Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane s-a tipărit din porunca maiestății sale Petru cel Mare, Împărat și autocrat al Întregii Rusii, în tipografia împărătescului Sankt Petersburg în anul 1722, decembrie în ziua de 22”.

FREE
 

A deținut cea mai mare flotă privată din lume, a fost considerat cel mai bogat om al timpului său, a construit primele supertancuri petroliere, s-a iubit cu femei celebre, dar nici chiar el nu a fost nemuritor.

FREE
 

A devenit celebră cu rolul din filmul Bonnie and Clyde în care a jucat alături de Warren Beaty şi Gene Hackman, pentru care a primit o nominalizare la Oscar, în 1968, la categoria cea mai bună actriţă în rol principal.

FREE
 

Aron Pumnul s-a născut la 27 noiembrie 1818 în Cuciulata, aproape de Făgăraș, din părinți săraci. Și-a făcut studiile primare la Odorhei. În 1836 s-a dus la Blaj, pe atunci singura școală secundară românească din Transilvania, unde a făcut patru clase gimnaziale și una liceală (poetica). De acolo a plecat la Cluj, unde a terminat liceul.

FREE
 

Celebrele orașe-state ale Greciei antice erau pline de lideri, oameni de stat, generali și eroi capabili.

FREE
 

Mihail Chințescu susținea, pe 31 martie 1889, într-o conferință, la Ateneul Român, că Mihai Eminescu s-a născut la Soleni, un sat din Moldova.

FREE
 

Nicolae Ceauşescu nu a dezvoltat peste noapte celebrul cult al personalităţii, ci de-a lungul a peste două decenii. Conform comunismulinromaina.ro, cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu a fost alimentat de 3 momente-cheie, care i-au permis acapararea puterii politice şi implicit controlul Republicii Socialiste România. Primul dintre ele s-a consumat în 1967, la doi ani după ce […]

FREE
 

Sfântul Pavel Tebeul, cel prăznuit astăzi de Biserica Ortodoxă Română, a trăit în secolul al III-lea.



Registration

Forgotten Password?