Nebănuita victimă colaterală a destrămării Iugoslaviei

 

Această scenă era rodul întâlnirii dintre un context politic anume și tineri iubitori de muzică.

Milioane de discuri, turnee-monstru, o presă specializată înfloritoare: rock-ul iugoslav era o industrie prosperă, înainte de dispariția brutală, acum 25 de ani, ca victimă colaterală a ruperii Federației Iugoslave.

Conflictul, care a provocat moartea a peste 130.000 de persoane și plecarea în pribegie a milioane de persoane în anii 1990, a marcat destrămarea, la Sarajevo, a trupei Zabranjero Pusenje (Interzis fumatul): trupa s-a scindat în două formații omonime: una la Zagreb, alta la Belgrad.

Metafora disoluției

Zabranjeno Pusenje ”este o metaforă a disoluției Iugoslaviei.  Doi prieteni care au crescut împreună și pe care războiul i-a despărțit”, scrie, în rezumat, Petar Janjatovic, autorul unei enciclopedii a rock-ului iugoslav, citat de Le Point.

”Sciziunea sa nu are nimic de-a face cu religia, ideologia sau naționalismul, nu eram de acord cu calea de urmat”, afirmă Davor Sucic, alias Seyo Sexon, chitaristul, plecat la Zagreb.

La Belgrad, fostul său coleg, Nenad Jankovic, zis doctorul Nele Karajlic, preferă să păstreze tăcerea.

Unii s-au exilat în Vest, precum Branimir Stulic, liderul foarte popularilor Azra (Zagreb) sau Dusan Kojic Koja, interpretul celor de la Disciplina Kicme (Belgrad).

Alții, precum croații de la Prljavo Kazaliste sau sârbii de la Galija, au luat calea naționalismului.

Această scenă era rodul întâlnirii dintre un context politic anume și tineri iubitori de muzică. Din dorința de a prezenta o imagine mai liberală a socialismului său față de cea din blocul țărilor din Est, Iugoslavia lui Josip Broz Tito tolera dezvoltarea rock-ului, explică Dragan Kremer, jurnalist muzical în acele vremuri.

Catalizatorul Bregovic

La începutul anilor 1970, Goran Bregovic și trupa sa Bijelo Dugme au dat lovitura. Albumul lor ”Dacă aș fi fost un buton alb” suscită o reacție inedită: ”Era un fenomen revoluționar prin impactul masiv la public”, își amintește producătorul lor din acele vremuri, Sinisa Skarica de la Jugoton, marcă rebotezată Croatia records.

În 1977, după trei ani de domnie fără despărțiri, confruntat cu un declin al interesului din partea publicului, Bregovic va face dovada geniului său comercial, organizând un concert în aer liber gratuit, într-o pădure din Belgrad.

Un Woodstock iugoslav

Veritabil Woodstock iugoslav, la care participă 70-100.000 de spectatori. Concertul de la Kostunjak insuflă o dinamică scenei iugoslave, care va dura până la dispariția Iugoslaviei.

”Ritmul era de 200-350 de concerte pe an”, își amintește Misa Aleksic, basist al trupei sârbe ”Riblja Corba” (Ciorbă de pește). ”Până la urmă uitai în ce oraș mai ești”, glumește liderul grupului Bora Djordjevic.

În punctul maxim al activității lor, cei de la Jagoton (Zagreb) și PGP RTS (Belgrad) produceau peste un milion și jumătatede de discuri și de casete audio pe lună pentru o țară cu 20 de milioane de locuitori.

A murit Tito

Moartea lui Tito, în 1980, nu a atras-o pe cea a ”Yug rock”: apare un nou val, mai contestatar. ”Epoca de aur a rock-ului iugoslav”, potrivit lui Sinisa Skarica.

Elektricni orgazam, Idoli, Sarlo Akrobata, Partibrejkers la Belgrad, Film, Azra, Prljavo Kazaliste, Haustor la Zagreb, iar la Sarajevo o mișcare autonomă, ”New primitivs”, cu Zabranjeno Pusenje și Elvis J. Kurtovich.

Dar naționalismul e în creștere. În 1986, Bregovic avertizează în privința asta. După un ultim turneu, destramă trupa și pornește pe calea unei cariere internaționale.

Colegii săi vor asista neputincioși la dispariția Federației.

”Nu cred că am fi putut să împiedicăm asta, nu suntem decât niște muzicieni”, comentează Misa Aleksic, basist al trupei Riblja Corba.

În timpul unui concert la Sarajevo, Plavi Orkestar (Bosnia), Bajaga și Ekatarina Velika (Serbia) lansează un ultim apel la pace, la finele lui iulie 1991.

Croația deja e dusă.

În epoca Milosevic, rock-ul a devenit o chestie subterană. După ce a revenit pacea, și-a revenit, dar nu cu același succes.

Pentru unii, a cânta ”în vecini” nu mai este o opțiune: ”Nu ne jucăm cu bile, am trecut prin război”, explică Bora Djordjevic, cântărețul sârb al trupei ”Riblja Corba”.