Louisiana, care ocupă aproape întreg bazinul fluviului Mississippi, era un teritoriu mai mare decât cel al Statelor Unite, la vremea respectivă.
Uriașele întinderi erau slab populate de circa 50.000 de coloniști europeni și de sclavi africani, nesocotindu-i pe indieni.
Louisiana fusese colonizată în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, la sfârșitul veacului al XVI-lea, după o primă tentativă eșuată a lui Cavelier de la Salle.
În 1763, odată cu dezastruosul Tratat de la Paris, care pune capăt Războiului de Șapte Ani, Franța cedează Angliei malul apusean al Mississippi.
Malul răsăritean al fluviului, până la Munții Stâncoși, revine Spaniei, aliata Franței în război.
Venirea la putere a lui Napoleon Bonaparte aduce o schimbare profundă în aspirațiile Franței. Primul Consul visează să constituie un vast imperiu colonial francez în America.
Recuperează malul drept al fluviului Mississippi în urma unui tratat secret semnat cu regele Spaniei, în 1800. Însă renunță la grandiosul său proiect după dezastrul expediției franceze trimise la Santo Domingo, în Haiti, pentru a-i supune pe insurgenții de culoare.
Pe deasupra, se mai profilează și un război cu eterna rivală, Anglia, și cu alte câteva țări europene.
Din această perspectivă, Bonaparte are nevoie de neutralitatea americană, dar și de bani. Nici nu dorește să-și asume riscul ca Anglia să pună mâna pe un teritoriu atât de vast ca Lousiana.
Decide, astfel, să îl vândă americanilor.
Fără a mai pierde timpul și fără a-l anunța pe președintele Thomas Jefferson, negociatorii americani acceptă târgul care s-a numit „Louisiana Purchase” pentru 15 milioane de dolari, adică opt cenți pe hectar.
Această sumă reprezenta o dată și jumătate produsul intern brut al Statelor Unite. Pentru a obține banii necesari tranzacției, SUA vor fi nevoite să se împrumute. Dar nu vor regreta.
