E greu de făcut binele! Este mai uşor să eviţi de a face rău. Oamenii sunt însă curioşi. Şi mai ales superstiţioşi.
Cine o fi băgat în capul oamenilor, că dacă îmbolnăveşti pe un altul, scapi tu însuţi de boală? Există obiceiul la cei inculţi şi inconştienţi, de a căuta să dea altuia guturaiul, pentru ca dânşii să scape de el.
Şi guturaiul este o boală molipsitoare foarte gravă. Foarte gravă fiindcă omul bolnav e complet lipsit de valoare pentru societate, pentru mediul în care se învârteşte.
Puterea lui de muncă e redusă aproape la zero, activitatea lui cerebrală e nulă.
Pe vremuri, un doctor renumit, mamoş, Ignatz Philip Semmelweiss a produs o adevărată revoluţie, când a introdus în practica medicală spălarea mâinilor.
A fost silit să lupte cu o generaţie întreagă, ca să dovedească un lucru elementar, anume că germenii de infecţie în boala lehuziei se află pe mâinile medicilor.
Lupta a fost atât de crâncenă, încât în cele din urmă Semmelweiss a fost închis în casa de nebuni.
De bună seamă că la fel i s’ar întâmpla medicului care ar începe lupta, spre a convinge lumea, că bolnavii de guturai trebuesc să stea în pat şi nu să umble pe stradă. (…)
Desconsideraţia pe care noi o acordăm guturaiului, e atât de mare, încât socotim pe unul care ar sta în pat pentru un guturai, drept exagerat şi fasolit.
Iar în cazul că victima are norocul să aibe o slujbă, prin rămânerea lui în casă, pentru un guturai, riscă să şi-o piardă.
Orbirea merge atât de departe în această privinţă, încât mai de grabă ţii închişi ca într’o colivie o turmă întreagă de strănutători, cărora le curge nasul umflat şi roşu şi cari nu pot lucra mai nimic, decât de a acorda unuia singur dintre ei concediu de două zile.
