Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Manifestații în toată România sfâșiată. Cel mai urât coșmar al românilor
Articole online

Manifestații în toată România sfâșiată. Cel mai urât coșmar al românilor

Cei care au votat „contra” proveneau, în principal, din Partidul Naţional-Ţărănesc şi din Partidul Naţional-Liberal. S-a abţinut Teofil Sidorovici, comandantul Străjii Ţării. Pe baza unui act semnat de Carol al II-lea şi de I. Gigurtu, delegaţia română a fost autorizată să accepte „arbitrajul”.

Leșinul

În aceste împrejurări, la 30 august, la Viena, era semnat dictatul impus de Germania şi Italia. Mihail Manoilescu, ministrul de Externe şi delegaţia care îl însoţea, în frunte cu Valer Pop, au dorit să argumenteze cazul ţării sale în detaliu.

Însă, în momentul în care i-a fost pusă în faţă harta mutilată a României, oficialul român a leşinat. Oferta de „arbitraj” a lui Hitler îi oferea posibilitatea de a alege să o accepte sau de a se aştepta la un război cu Ungaria sprijinită de Axă.

După ce şi-a revenit, ministrul de Externe şi-a pus iscălitura pe acest document, în timp ce Valer Pop a refuzat categoric să-l semneze. După consumarea acestui moment, Germania şi Italia au dat garanţii „pentru integritatea şi inviolabilitatea teritoriului statului român”, pentru a mai atenua din impresia pe care acest act avea să o producă asupra României.

Consiliul de Coroană convocat din nou la Bucureşti, care, în faţa ameninţării Germaniei şi a trupelor ruseşti de-a lungul Prutului, a distrugerii complete a României, şi considerând că avea de ales „între salvarea fiinţei politice a statului nostru şi posibilitatea dispariţiei lui”, a hotărât cu 19 voturi pentru, 10 contra şi o abţinere acceptarea deciziei de la Viena.

Pagini: 1 2 3

Registration

Aici iti poti reseta parola