Se trezește dupa un timp cu piele roșie și pârlită de soare. Neștiind cum să se ajute, se unge cu nămolul negru și răcoritor de la malul lacului, simțind imediat efectul binefacător.
Într-un târziu se spală, se îmbracă, îl înhamă pe Belghir și pornesc amândoi spre casă.
A doua zi, însă, își vede calul iarăși în ghiol și își zice:
„Dacă bătrânul meu prieten a intrat şi azi în ghiol cu faţa spre mine, înseamnă că mă aşteaptă. Trebuie să fac ca el. De mulţi ani nu m-am simţit atât de bine ca ieri. De multe luni nu m-am odihnit aşa liniştit ca azi-noapte”.
Și au repetat asta o vară întreagp și deoarece le mergea la amândoi din ce în ce mai bine și anii următori, până s-au vindecat amândoi.
Iar ciobanii care treceau prin zonă și care-l cunoșteau pe bătrânul Techir, minunându-se tare de schimbarea care s-a petrecut cu el și aflând cum s-a însănatoșit, au dus vestea mai departe.
Și așa au venit și alți betegi care-și cautau tămăduirea și care s-au scăldat dupa sfaturile lui, cu toata rânduiala cu prăjitul la soare și ungerea cu nămol, iar locul l-au numit Techirghiol, adică ghiolul lui Techir.
Sursa: techirghiol.com
