Fondul picturilor e de un albastru pur, la fel cu cerul în miez de vară şi privindu-le, îţi simţi ochiul odihnit.
Cele două morminte de marmoră atât sunt de impozante că ar putea închide în ele chiar rămăşiţe domneşti.
Prin altă uşă coborîm jos. Stăpânul cavoului îmi arată plăcile de marmoră.
— Tocmai dela Carara le-am adus. Întâi au sosit modelele, ca să-mi aleg ce-mi convine. Aci sunt locuri pentru opt urmaşi. Sus le am eu ,şi soţia mea, iar dincoace fiul meu şi cei cari îl vor urma.
Apoi pipăi locul în care vor intra sicriile. Barele de marmoră sunt statornic prinse căci până când vor fi date în lături, vor trece poate multe decenii.
Ieşirăm afară. D. Minciulescu îmi arătă în dos spre dreapta, locul pentru grădină.
La despărţire i-am spus:
— Nu vă impresionează vizita făcută aici?
— Dece, când moartea mi-a fost hotărîtă încă dela naştere? Nu m’am agăţat de bunurile omeneşti şi pe cât mi-a stat în putinţă până astăzi, am alinat multe suferinţe, aşa că într’o zi pot închide ochii cu cugetul împăcat. Fiecare din noi dăm vieţii ce putem…
