Evenimentul Istoric > Articole online > Expoziția „Din lumea presei românești – 191 de ani”, vernisată la Biblioteca Academiei Române
Articole online

Expoziția „Din lumea presei românești – 191 de ani”, vernisată la Biblioteca Academiei Române

Sursă foto: bcu-iași.ro

Expoziția, organizată de Serviciul Catalogare-Clasificare Periodice, Foi volante și Serviciul Manuscrise, Carte-Rară, oferă publicului o retrospectivă semnificativă a presei românești, începând cu primele publicații tipărite în limba română, veritabile documente de arhivă, arată Biblioteca într-un comunicat.

Înfiinţată în 1867

Biblioteca Academiei Române, înfiinţată în anul 1867, la scurtă vreme după constituirea statului român modern, este cel mai important fond documentar patrimonial al României, cu peste 14.000.000 de documente, și deține cea mai bogată colecţie de publicaţii periodice româneşti.

Expoziția, organizată de Serviciul Catalogare-Clasificare Periodice, Foi volante și Serviciul Manuscrise, Carte-Rară, oferă publicului o retrospectivă semnificativă a presei românești, începând cu primele publicații tipărite în limba română, veritabile documente de arhivă – „Curierul Românesc“, apărut în 1829, în Ţara Românească, condus de Ion Heliade Rădulescu, „Albina Românească“, editat de Gheorghe Asachi, în 1830, în Moldova, „Gazeta de Transilvania“, apărută în 1838, în Transilvania, sub conducerea lui George Bariţiu – până la periodicele postdecembriste.

Momente decisive din istoria românilor

În concept, expoziția vizează reliefarea modului în care presa românească a reflectat momente decisive din istoria românilor și transformarea societății românești, într-o evoluție de aproape două secole.

O secțiune specială este rezervată „Monitorului Oficial“, fiind expuse numerele în care au fost publicate primele trei Constituții ale României moderne: Constituţia de la 1866, Constituţia de la 1923 și Constituţia de la 1938.

23 august 1944 şi decembrie 1989

Totodată, momentul 23 august 1944, care a marcat instaurarea regimului comunist în România, este tratat în oglindă, prin raportare la anul 1989 și Revoluția din decembrie.

Sunt confruntate, astfel, două limite temporale care circumscriu o fractură istorică de 45 de ani.

În acest context este interesantă expunerea paralelă a edițiilor de dimineață și de seară ale câtorva publicaţii din data de 21 decembrie 1989, care ilustrează schimbarea bruscă de atitudine și metamorfoza politicii editoriale.

Cabinetul de Manuscrise, Carte-Rară oferă exponate inedite, în original sau fotocopie, precum: „Courier de Moldavie“, Iaşi, 1790, „Crestomaticul românesc“, Cernăuţi, 1820, „Fama Lipschii“, Leipzig (Lipsca de Saxonia), 1827.

Intrare liberă

Catalogul expoziției a fost realizat de către curatoarele expoziției, doamnele Daniela Stanciu, şef  Serviciu Catalogare-Clasificare Periodice, Foi volante, și Gabriela Dumitrescu, şef Serviciu Manuscrise, Carte-Rară.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 13-21 februarie 2020, de luni până vineri, între orele 10-16. Intrarea este liberă.

Registration

Aici iti poti reseta parola