Evenimentul Istoric > Articole online > Exploziv! CIA primea rapoarte că Iuliu Maniu trăia în Constanța sau Bicaz, la un an după moartea politicianului. Documente în premieră
Articole online

Exploziv! CIA primea rapoarte că Iuliu Maniu trăia în Constanța sau Bicaz, la un an după moartea politicianului. Documente în premieră

Pe scurt, povestea documentului pare a fi un raport întocmit după discuția cu o singură sursă, fost deținut politic sau rudă a unei persoane care se afla în detenție și informațiile obținute nu puteau fi confirmate oficial.

Iată telegrama, datată, 23 aprilie 1954. Din România venea informația că Iuliu Maniu, fostul lider al partidului Național Țărănesc, era viu și că lucra la construcția barajului de la Bicaz. ”Plata” sa ar fi constat, potrivit sursei americanilor, doar în hrana zilnică a prizonierilor politici.

Mai mult, raportul spune că Maniu mergea zilnic pe jos la muncă, își târa un picior și se ajută cu un baston.

La final, ca un comentariu/analiză se amintește faptul că un alt raport susținea că Maniu ar fi fost în arest la domiciliu în Constanța.

Iată documentul:

Iadul locurilor de detenție a deținuților politici era ținut secret pentru lumea din afară și informațiile care răzbăteau erau puține, neoficiale și alterate de condițiile celor care le transmiteau.

Iuliu Maniu a fost arestat după înscenarea de la Tămădău și condamnat la închisoare pe viață, pe 11 noiembrie 1947. Până în 1951 a fost încarcerat la Galați și apoi a fost transferat la Sighet. Aici a murit la 5 februarie 1953, dată care se vede și pe certificatul de deces reprodus mai jos.

În final, vă prezentăm și telegrama din 15 aprilie 1954, în care agentul raporta, în urma unei discuții cu o sursă din Securitatea română. Numele sursei este încă secretizat, dar informația era că Iuliu Maniu trăia și că era în Constanța. Probabil cele două rapoarte au același autor.

Registration

Aici iti poti reseta parola