Online

Dacă e în culori, durerea este mai credibilă?

 Marina Constantinoiu
Dacă e în culori, durerea este mai credibilă?

Înţelegem prin ce au trecut milioane de suflete, când vedem rănile de pe faţa ei, tăietura de la buză, sângele uscat. Holocaustul nu a început cu execuţiile în masă. Holocaustul a început cu retorica urii.

Czeslawa Kwola ar fi fost doar un număr. Şi încă o victimă pe o listă imensă.

Înainte să moară, adolescenta aflată în lagărul de exterminare de la Auschwitz, a fost fotografiată de un militar german.

După 75 de ani, ea a căpătat o imagine de impact şi un nume, nu doar un număr. Şi asta datorită unei artiste braziliene, Marina Amaral.

Marina s-a gândit să dea culoare durerii, pentru ca astfel impactul vizual să fie mai mare, iar empatia mai puternică.

Poate inspirată de regizorul Steven Spielberg şi a lui hăinuţă roşie din scenele alb-negru ale celebrului film „Lista lui Schindler”, Marina Amaral a folosit clişee în care apare tânăra catolică poloneză Czeslawa Kwoka, în vârstă de 14 ani, ucisă la Auschwitz, pentru a le colora şi da altfel de încărcătură impactului lor.

Publicat de memorialul lagărului de exterminare, portretul acestei adolescente face turul Internetului, după 75 de ani de la moartea tinerei, scrie Paris Match.

Un mic triunghi roşu este cusut pe hainele ei vărgate, ca un simbol al cauzei arestării sale, în mod vizibil politice.

Potrivit memorialului, Czeslawa Kwola a sosit la 13 decembrie 1942 la Auschwitz, însoţită de 317 femei, printre care se număra şi mama ei. Aceasta din urmă avea să moară la 18 februarie 1943.

Czeslawa a fost unul dintre miile de copii victime ale Celui de-al Doilea Război Mondial, ale crimelor comise de germani împotriva polonezilor.

A murit la Auschwitz-Birkenau şi se numără printre cei omagiaţi de Memorialul Auschwitz-Birkenau, la expoziţia interioară denumită Block no. 6: Exhibition: The Life of the Prisoners.

Colorarea acestor imagini a scos la iveală rănile de pe faţa adolescentei. Ea fusese lovită înainte de a fi fotografiată.

„Mi-a fost greu să o privesc în ochi, ţinând cont de ce s-a întâmplat cu ea”, a declarat Amaral. „Am vrut să-i dau Czeslawei ocazia să-şi spună povestea dincolo de moarte, aceeaşi ca a multor victime”.

„Este mai uşor să te empatizezi cu aceşti oameni, când îi vezi în culori. Înţelegem prin ce au trecut milioane de suflete, când vedem rănile de pe faţa ei, tăietura de la buză, sângele uscat. Holocaustul nu a început cu execuţiile în masă. Holocaustul a început cu retorica urii”, a mai spus artista.

Czeslawa s-a născut la Wolka Zlojcka, un sat polonez. Alături de mama ei (prizonierul numărul 26946), Czeslawa (prizonierul numărul 26947) a fost deportată şi transportată de la Zamosc, Polonia, la Auschwitz, la 13 decembrie 1942.

La 12 martie 1943, la mai puţin de o lună de la moartea mamei sale (18 februarie 1943), Czeslawa a murit, la vârsta de 14 ani. Circumstanţele morţii sale nu au fost înregistrate, scrie pe site-ul ei Marina Amaral.

Fotografiile au fost realizate de Wilhelm Basse, cunoscut drept „celebrul fotograf al lagărului de concentrare de la Auschwitz”. El însuşi deţinut, cunoscut drept „deţinutul cu numărul 3444”, avea circa 20 de ani şi pregătire în domeniul fotografiei la studioul mătuşii sale, înaintea invaziei germane din Polonia.

Lui Brasse şi altora li se comandase să fotografieze deţinuţii, sub ameninţarea că, dacă ordinele nu erau urmate, riscau să fie ucişi.

Brasse a devenit faimos după război, pentru că a salvat câteva clişee. Aceste acte de curaj ca ale lui Brasse şi ale colegilor săi au ajutat ca mulţi precum Kwoka să nu fie daţi uitării printre statisticile birocratice, şi să fie păstraţi în memorie drept o fiinţe umane.

 

 

Inapoi la articole
Septembrie 2019
Septembrie 2019
din 23 ale lunii
CAPITAL
ANIMALZOO
DOCTORUL ZILEI
EVZ MONDEN
EVZ
Citește în continuare pe EVZ Istoric