Dar se vede că lumina zilei le-a adus bătrânilor gânduri mai sănătoase, căci pornesc amândoi în căutarea vechilor ajutoare ale gospodăriei.
Priveliştea revederii a fost mişcătoare.
Stăpâna şi-a chemat discret bucătăreasa mai la o parte:
– „Anico – i-a spus ea – noi am socotit că tu şi băr batul tău sunteţi oameni întregi la minte şi n’aţi fi în stare de blestemăţii. Luaţi-vă lucrurile şi întoarceţi-vă înapoi acasă”.
Pe str. Sălciilor o servitoare şi-a părăsit serviciul pentrucă nu mai putea să îndure încuetorile şi baricadele care se ridicau, in fiece noapte, între apartamentul stăpânei şi bucătărie.
– „Lasă-mă, cucoană, să plec cu Dumnezeu – i-a spus ea cu toată indignarea sufletului curat de primitiv – că doar n’am ucis pe nimeni, ca să te fereşti cu atâta gnaimă!”
Pacostea bănuielii clinteşte lucrurile din normal.
Spiritele mai slabe trăesc, imaginar, un tragi-comic proces de înfăptuire.
Femeile mai ales, firi sensibile, trudite de munca istovitoare a zilei nu pot îndura punctul nevralgic.
Ele îşi strigă, îsi sbiară bănuiala pe care ţi-o simt în priviri.
„Fără să vrei îţi trec prin cap fel de fel de gânduri blestemate – mi se plânge o servitoare intrată de scurtă vreme în slujba unui negustor chiabur.
Noaptea visez că isbesc cu toporul, în capete de oameni, sau că sunt pusă la chinuri de către poliţie, ca să mărturisesc pe cine am ucis, până când sar din pat îngrozită şi nu jnai pot închide ochii.
Neam de neamul meu s’a ferit de judecată, dar mi-te să mai făptuiască furtişaguri şi omor.
Foto: Cei doi criminali
