Însă poliartrita reumatoidă este o boală complexă care poate afecta și alte părți ale corpului. De pildă, ea poate provoca printre altele o inflamare a plămânilor și o scădere a numărului de globule roșii.
„La Nalcik, am fost aproape de o pneumonie. Am o respirație șuierătoare în cei doi plămâni și tușesc fără încetare”, îi scria Stalin soției sale în 1929.
În 1935, medicii i-au interzis lui Stalin să înoate în mare, tot din cauza poliartritei sale reumatoide.
Variolă
Stalin a contractat probabil variola la vârsta de 5 ani, la Gori, în Georgia. Boala a făcut să aibă fața ciupită, lucru pe care Stalin îl considera respingător.
În timpul „carierei” sale infracționale din tinerețe, portretele-robot ale poliției conțineau întotdeauna referiri la urmele lăsate de vărsat pe fața lui Stalin.
Mai târziu, din fotografiile oficiale care ajungeau în ziare erau întotdeauna retușate aceste urme de pe obraz.
Apendicită
În 1921, Stalin a suferit o inflamare a apendicelui. În acel moment, era deja un înalt funcționar al URSS. De aceea, a fost consultat de unul din chirurgii cei mai experimentați ai vremii, Vladimir Rozanov. Era același chirurg care îi va extrage și glonțul din corp lui Lenin în 1922, la patru ani după atentatul din 1918.
„Operația a fost dificilă”, și-a amintit Rozanov. „În afară de extirparea apendicelui, am fost nevoit să fac o mare rejecție intestinală și erau greu de garantat rezultatul.”
Cea mai mare parte a intervenției chirurgicale a fost realizată sub anestezie locală. Însă, pe măsură ce procedurile deveneau tot mai dificile, Rozanov a trebuit să-l anestezieze pe Stalin cu cloroform. O formă foarte periculoasă de anestezie generală, care ar fi putut provoca un stop cardiac.
Însă Stalin a supraviețuit.
Ateroscleroza vaselor cerebrale
Stalin a muncit întotdeauna foarte mult. Mai ales în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A participat la ședințe interminabile cu funcționarii și comandanții – câte 5-7 pe zi, care dureau în total peste 10 ore.
Ședințele aveau loc la orice ore din zi și din noapte, în general la Kremlin sau la vila lui Stalin de la Kunțevo, lângă Moscova.
Stalin se întâlnea cu șefii de stat major aproape zilnic, uneori chiar de mai multe ori pe zi.
Vladimir Vinogradov, medicul care îl îngrijea pe Stalin în anii 1940, a estimat că insomnia și hipertensiunea arterială erau problemele cele mai acute ale dictatorului.
La revenirea de la conferința de la Potsdam (17 iulie – 2 august 1945), unde avuseseră negocieri după război, starea lui Stalin s-a deteriorat.
Se plângea de dureri de cap, amețeli și grețuri.
A cunoscut și un episod când a simțit o durere înțepătoare în regiunea inimii, cu senzația că pieptul îi era „strâns într-o chingă de fier”. Probabil o criză cardiacă.
Însă Stalin refuza ideea de a se odihni.
Între 10 și 15 octombrie 1945, Stalin a fost victima unui accident vascular. Totuși, AVC-ul nu a dus la o hemoragie cerebrală și a provocat doar blocarea unui mic vas cerebral.
Timp de două luni după aceasta, a refuzat să vorbească cu cineva din anturajul său. Nici măcar la telefon. Și-a petrecut toată această perioadă la vila sa.
Începând cu 1946, Stalin și-a mai redus programul de muncă. Ședințele nu durau mai mult de 2-3 ore. Liderul comunist stătea în cea mai mare parte a timpului la vila sa de la Kunțevo, nu la Kremlin.
„Vara, petrecea toată ziua plimbându-se prin grădină – servitorii îi aduceau documentele de lucru, ziarele și ceaiul în grădină. În cursul acestor ani, își dorea să aibă cea mai bună sănătate și să trăiască mai mult”, își amintea fiica sa, Svetlana Alilueva.
Hipertensiune, amețeli, probleme respiratorii – toate aceste suferințe sunt simptome ale aterosclerozei, care provoacă o strâmtorare a unei artere din cauza acumulării plăcii de aterom.
Terapeutul Alexandr Miașnikov, medicul care l-a tratat pe Stalin în ultimii ani de viață, prezent la autopsia acestuia, a raportat o „scleroză severă a arterelor cerebrale”.
Această boală a făcut insuportabili ultimii ani ai lui Stalin.
În octombrie 1949, survine un al doilea accident vascular cerebral, urmat de o pierdere parțială a vorbirii.
Stalin a început să-și ia perioade lungi de vacanță – din august în decembrie 1950, apoi din august 1951 în februarie 1952.
A început să se confrunte cu probleme cognitive și cu pierderi de memorie.
Nikita Hrușciov relata că Stalin uita numele unor persoane cu era în contact de zeci de ani.
„Îmi amintesc că, o dată, s-a întors spre Bulganin (membru al Politburo) și nu reușea să-mi amintească numele de familie. L-a privit lung și i-a zis: «Care e numele tău de familie?» – «Bulganin!», s-a grăbit să răspundă Vladimir. Asemenea situații se repetau cu regularitate și îl scoteau din sărite pe Stalin”, a scris Hrușciov.
Deși spre sfârșitul vieții, Stalin a încetat să mai muncească, starea sa de sănătate nu s-a îmbunătățit. La sfârșitul lui 1952, suferea de pierderi dese de memorie și nu mai putea urca scările fără ajutor.
Pavel Sudoplatov, un general de securitate, își amintește ultima sa întâlnire cu Stalin, la vila acestuia, în februarie 1953:
„Am văzut un bătrân obosit. Părul său îi albise considerabil și, deși vorbea tot lent, acum pronunța cuvintele cu efort și intervalele dintre cuvinte se lungeau. Se pare că zvonurile despre cele două atacuri erau adevărate.”
Stalin a murit la vila sa din Kunțevo pe 5 martie 1953. Cauza oficială a morții a fost o hemoragie intracerebrală.
