Online

Cel mai sângeros episod pe care l-a cunoscut Europa după al doilea Război Mondial. A fost sau nu genocid la Srebrenica?

 Marina Constantinoiu
Cel mai sângeros episod pe care l-a cunoscut Europa după al doilea Război Mondial. A fost sau nu genocid la Srebrenica?

Crimele, devenite simbol al atrocităţilor comise în timpul conflictului interetnic care a sfâşiat fosta Iugoslavie în deceniul 1990, sunt încă vii în memorie.

Ritualul este acelaşi, în fiecare an, la 11 iulie, din 1995 încoace: rămăşiţe umane ale victimelor identificate sunt înhumate la imensul memorial de la Potocari, la intrarea în Srebrenica, în faţa clădirii care găzduia Căştile albastre olandeze, ale Naţiunilor Unite.

Şi anul acesta, la fel: mii de persoane asistă la această zi de comemorare, ca o datorie faţă de memoria colectivă.

33. Acesta este numărul victimelor care vor fi înhumate anul acesta la Potocari. Niciunul dintre corpuri nu este complet: victimele au fost găsite în mai multe gropi comune.

Ce s-a întâmplat

Acum 24 de ani a avut loc masacrul de la Srebenica, în estul Bosniei, când 8.000 de musulmani au fost ucişi de forţele sârbe bosniace, în timpul Războiului bosniac (martie 1992-noiembrie 1995).

A fost cel mai sângeros episod pe care l-a cunoscut Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial.

De 24 de ani, în satele şi oraşele din jurul Srebrenicei, mii de familii îşi plâng victimele. O suferinţă ale cărei răni sunt încă deschise.

În martie 1994, într-o fostă Iugoslavie în plin război, Căştile albastre olandeze se instalează într-o uzină dezafectată de la Potocari, orăşel situat la trei kilometri distanţă de Srebrenica.

Motivul prezenţei lor? Protejarea populaţiei musulmane de atacurile armatei sârbe bosniace.

La începutul verii lui 1995, 25.000 de locuitori de la periferia Srebrenicei încercau să ajungă în lagărul de refugiaţi instalat de forţele Naţiunilor Unite. Doar 5.000 de femei, copii şi persoane în vârstă puteau fi găzduite de batalionul olandez.

La 11 iulie 1995, generalul sârb Ratko Mladic şi trupele sale intrau în oraşul Srebrenica.

„O mare zi pentru naţiunea noastră”, anunţa el, în faţa camerelor de televiziune. „Vom reda oraşul naţiunii sârbe. A venit momentul să ne luăm revanşa asupra musulmanilor”, a adăugat Mladic.

Când s-a anunţat ofensiva, mii de bărbaţi şi de copii s-au grăbit să fugă din oraş. Nu au ezitat să traverseze munţii şi să ajungă la Tuzla, la câţiva kilometri nord-vest de Srebrenica. Armata sârbă a început desfăşurarea de trupe în pădurile din jur.

Aşa a început operaţiunea devenită genocid, aflată la originea morţii a mii de bosniaci.

Începutul operaţiunii

Data de 11 iulie 1995 consemnează începutul operaţiunii conduse de forţele fostului lider militar al sârbilor bosniaci Ratko Mladic. Puţini au fost cei care au scăpat.

Bărbaţi şi copii care încercau să fugă au fost prinşi şi trimişi în faţa unui pluton de execuţie. Au fost împuşcaţi în spate sau în cap.

Un masacru care a confirmat impotenţa ONU, ale cărei Căşti albastre ar fi trebuit să protejeze populaţia din zonă.

Acest act genocidar a precipitat sfârşitul războiului şi semnarea acordurilor de la Dayton, care au permis bosniacilor, în calitatea lor de victime, să obţină crearea Federaţiei Bosnia-Herţegovina (croato-bosniace), distinctă de Republica Sârbă din Bosnia.

O discuţie despre termeni. A fost sau nu?

La mai bine de 20 de la aceste crime în masă, discuţiile inclusiv pe marginea termenilor sunt la fel de aprinse.

Crimele, devenite simbol al atrocităţilor comise în timpul conflictului interetnic care a sfâşiat fosta Iugoslavie în deceniul 1990, sunt încă vii în memorie.

Serbia, care doreşte să întoarcă pagina şi să adere la Uniunea Europeană, şi-a cerut scuze pentru masacru.

„Îngenunchiez şi cer ca Serbia să fie iertată pentru crimele comise la Srebrenica”, a declarat preşedintele sârb Tomislav Nikolic în iunie 2013. Dar a provocat rumori, după ce imediat a spus că nu a fost un genocid la Srebrenica.

Şi totuşi, chiar există o discuţie mai amplă pe tema „genocidului”, a definiţiei sale.

Nu există decât patru genociduri recunoscute oficial de comunitatea internaţională: genocidul evreilor, comis de nazişti în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, recunoscut în 1945 de Tribunalul de la Nurenberg, genocidul armenilor, comis de turci în 1915, recunoscut de Franţa şi de ONU, genocidul populaţiei tutsi comis de populaţia hutu în Rwanda în 1994, recunoscut de ONU, şi masacrul de la Srebrenica, calificat drept „genocid” de Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) şi de Tribunalul Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie.

Există istorici care contestă definirea masacrului de la Srebrenica drept „genocid”.

„Genocidul este o formă extremă de crimă contra umanităţii. Se poate considera genocid când sunt reunite cinci condiţii: distrugerea fizică, adică uciderea, unui grup de oameni, în cea mai mare parte a sa. Persoanele sunt ucise pentru apartenenţa la acest grup, fără a se face distincţia de vârstă sau sex. Această crimă în masă este planificată, şi numai un stat sau o organizaţie care ia locul statului poate să planifice un genocid la scara geografică a unei naţiuni sau a unui continent”, explică unii specialişti.

Ei consideră că la Srebrenica a fost vorba despre „un act genocidar”, nu de un genocid. „Ar fi fost un genocid dacă aceste acte de o asemenea natură ar fi fost executate în mai multe locuri, cum a fost cazul cu genocidul armean în 1915-1916, cu al evreilor, în Cel de-al Doilea Război Mondial şi cu cei din Rwanda, în 1994”, opinează aceştia.

Pentru ei, Srebrenica a fost masacrul care a vizat bărbaţi la vârste la care erau capabili să poarte o armă. Este o crimă contra umanităţii indiscutabil, dar femeile, copiii şi bătrânii au fost lăsaţi să plece, pentru că nu erau consideraţi ca potenţiale ameninţări.

O LISTĂ, CU NUME ŞI IMAGINI, A VICTIMELOR DE LA SREBRENICA POATE FI CONSULTATĂ AICI.

 

Inapoi la articole
CAPITAL
ANIMALZOO
DOCTORUL ZILEI
EVZ MONDEN
Citește în continuare pe EVZ Istoric