Și evident Mia Farrow, împreună cu care a stat peste zece ani. Woody Allen evocă vremurile bune și numeroasele filme pe care le-au făcut împreună, printre care Hannah și surorile sale sau Broadway Danny Rose…
El o descrie pe fosta sa soție ca pe o actriță „frumoasă, strălucitoare, care știe să joace, să deseneze”, „o femeie de vis”.
Și aici începe a doua carte. Mai sumbră. Un rechizitoriu. Retrospectiv, spune cineastul, erau multe „semne pre vestitoare”, pe care nu a vrut să le bage în seamă.
Urmează apoi o listă de acuzații sordide: Mia Farrow era prea apropiată – într-un mod nesănătos – de unul dintre fiii săi dintr-o căsătorie anterioară; a trimis înapoi mai mulți orfani la câteva săptămâni după ce i-a adoptat; unul dintre frații Miei a ajuns la închisoare pentru abuzuri sexuale asupra unui copil; ea și-ar fi maltratat propriii copii, deși Woody nu a văzut-o personal făcând asta, dar se bazează pe declarațiile a doi dintre copii, în vreme ce alți doi s-au sinucis.
Când Mia Farrow a adoptat-o pe micuța Dylan, Allen, care nu se interesase prea mult de copii până atunci (cei doi soți nu locuiau în același apartament), a prins drag de fetiță.
După ani de încercări, Mia a rămas însărcinată. Paradoxal, atunci relațiile dintre ei s-au răcit. Allen are o explicație: „Îmi îndeplinisem menirea de a o lăsa însărcinată. Devenisemn inutil.”
Cineastul mai scrie că fiul lor Satchel (care își spune Ronan) ar putea fi în realitate copilul lui Frank Sinatra, cu care fusese căsătorită. „Cred că este al meu, deși nu voi ști niciodată cu siguranță.”
După nașterea lui Ronan, Mia în acaparează pe copil, iar relația celor doi se deteriorează.
Soon-Yi, una dintre fetele adoptate de actriță când era cu precedentul său soț, muzicianul Andre Previn, avea relații tensionate cu mama sa.
Woody Allen o duce la meciuri de baschet și, ușor-ușor, la începutul anilor 1990, cei doi devin amanți, după ce au urmărit acasă un film de Bergman și au purtat o discuție despre Kirkegaard.
