Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Moartea eroică a lui Conu Gheorghe de la Valea Seacă. La 67 de ani, ia parte la Șarja sinucigașă de la Robănești
Articole online

Moartea eroică a lui Conu Gheorghe de la Valea Seacă. La 67 de ani, ia parte la Șarja sinucigașă de la Robănești

Afară de el, de mareşalul Averescu, care avea un grad mai mare care-i permitea să rămână între cadrele active şi de un doctor sau doi, nu prea ştiu mulţi care să fi făcut şi războiul de la 1877, şi pe acesta din 1916. Bunicul meu, Radu R. Rosetti, a aranjat să poată fi reprimit în armată. În mod normal, îl refuzaseră deja.

În 1877 fusese o brigadă, deci două regimente, care au trecut Dunărea înainte să se facă podul de la Calafat.

Oarecum ca să asigure capul de pod pe partea cealaltă, să asigure relaţiile cu ruşii. A fost brigada de călăraşi de pe Siret.

Străbunicul meu Sturdza şi Donici erau dintre cei care au traversat Dunărea înainte să fie podul.

Comandant era un Rosetti-Roznovanu, care făcuse pe vremea regulamentară nişte stagii prin armata rusă şi era foarte rusofil.

Gheorghe Donici a murit la Robăneşti. A fost o şarjă contra unui grup de mitraliere care i-au decimat”.

Constantin R. Sturdza relatează, în jurnalul său de front, că Donici ar fi şarjat, călare pe calul lui, Cobilac, în fruntea plutonului, strigând: „Urmaţi-mă, băieţi, căci sunt cel mai bătrân dintre voi!”.

Din lucrarea „Impactul Primului Război Mondial asupra descendenţilor boierimii române” a lui Filip-Lucian V. IORGA mai aflăm:

Escadronul a fost secerat de mitralierele inamice, din 110 doar 18 militari rămânând în viaţă. Sergentul Donici a căzut.

„Bunicul meu, Constantin Sturdza, şi fratele lui, Mihai Sturdza, erau în regimente alăturate. Când nu erau lupte, mergeau unul la altul şi jucau cărţi.

Plutonul lui tata-mare a fost împărţit în două. Jumătate a rămas acolo şi a luptat la Robăneşti, jumătate fusese trimis într-o recunoaştere mai la sud. Tata-mare a fost în această jumătate care nu a luptat la Robăneşti. Şi acolo i-au împuşcat destul, dar a scăpat.

Mihai, când a auzit de dezastre – el nu fusese implicat în lupte – s-a dus să-şi caute fratele. Şi pe Donici, care le era prieten foarte bun de familie”, mai spune  Ion C. C. Sturdza.

Mihai Sturdza descrie, în cartea lui „Avec l’armée roumaine“, publicată în Franţa la 1918, înainte de încheierea războiului, ultima întâlnire cu Gheorghe Donici, înaintea şarjei de la Robăneşti:

„Aşezat în şa, pe frumosul bidiviu pentru care era invidiat de întreg divizionul, cu chipiul aşezat fălos pe capul său cărunt, bătrânul boier avea un aer majestuos.

Când i-am strâns pentru ultima dată mâna, am avut senzaţia că şi calul, şi călăreţul străluceau de glorie şi de poezia unui alt ev”.

Mai târziu, într-o altă carte, „România şi sfârşitul Europei. Amintiri din ţara pierdută”, Mihai Sturdza îşi va aminti un episod pe care îl aflase după lupta de la Robăneşti.

Un ofiţer german se aplecase asupra trupului lui Gheorghe Donici şi strigase, în română: „Dar aista-i Conu Gheorghe de la Valea Seacă!”. Înainte de război, acel ofiţer fusese unul dintre inginerii germani

care se îngrijeau de pădurile din zona unde îşi avea şi Gheorghe Donici moşia.

Gheorghe Donici era născut pe 20 februarie 1849 la Valea Seacă, în județul Bacău.

 

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola