Aprilie 2019

PREMIUM
 Evenimentul Istoric Aprilie 2019

Drame istorice. În această zi, pe 28 aprilie, în secolul 20 s-au petrecut două evenimente majore în istoria Franței și a Italiei. Președintele Franței, Charles de Gaulle a demisionat, iar liderul fascist italian, Benito Mussolini, a fost executat. Două personalități istorice care au trăit în aceleași vremuri zbuciumate, care au condus două națiuni mari europene, dar care au avut sfârșit diferit.

PREMIUM
 Ovidiu Druga Aprilie 2019

Trăim o epocă frământată, în care mișcările radicale de stânga, dar mai ales de dreapta, adună din ce în ce mai mulți adepți.

PREMIUM
 Ovidiu Druga Aprilie 2019

Charlie Chaplin nu a fost numai actorul care a făcut generații întregi să râdă în hohote, ci și un activist politic de stânga și un bărbat seducător.

PREMIUM
 Evenimentul Istoric Aprilie 2019

Puțină lume știe că una dintre cele mai cunoscute vedete ale filmului american a fost mason.

PREMIUM
 Evenimentul Istoric Aprilie 2019

Evenimentul Istoric a inițiat o serie de interviuri cu personalități de marcă ale istoriografiei românești în încercarea de a aduce mai multe răspunsuri la întrebări esențiale ale trecutului.

PREMIUM
 Mihăiță Enache Aprilie 2019

Proiectate pentru a fi construite rapid pentru a da Uniunii Sovietice cât mai multă energie electrică produsă cât mai ieftin, reactoarele RBMK-1000 aveau hibe de proiectare, cunoscute și acceptate de către oamenii de știință sovietici.

PREMIUM
 Cătălin Pena Aprilie 2019

După 23 august 1944, “problema legionară” era pe lista de priorităţi a autorităţilor de la Bucureşti, mai ales că făcea şi obiectul Convenţiei de Armistiţiu a României cu Naţiunile Unite.

PREMIUM
 Alex Mihai Stoenescu Aprilie 2019

Stoica Chivu, cunoscut cu numele inversat de Chivu Stoica, pentru a se evita cacofonia, s-a născut într-o familie de origine ţigănească din comuna Smeeni judeţul Buzău la 8 august 1908.

PREMIUM
 Gen. Aurel Rogojan Dan Andronic Aprilie 2019

„ (...) mulți dintre membrii CPEx nu merită nici o considerație. Sunt niște secături ! Nici unul nu merita sacrificiul vieții vreunui ofițer de securitate. ” Constantin Dăscălescu ( ex-prim ministrul) și Tudor Postelnicu ( ex-ministrul de Interne) dezavuați și izolați de foștii camarazi Ion Ursu, extras de Moscova din procesul lotului Comitetului Politic Executiv Generalul Aristotel Stamatoiu, șeful spionajului, i-a legitimat statutul de opozant politic subordonatului său, colonelul Dumitru Mazilu, care se pusese la dispoziția C.I.A.

PREMIUM
 Evenimentul Istoric Aprilie 2019

Trasăm, mai jos, cu ajutorul reputatului critic Eugen Simion, primele tușe ale unui portret la firul ierbii închinat „celor doi Cioran”, românul și francezul, celui care a fost – după cum îi plăcea să se autointituleze – un filosof privat al secolului XX.

PREMIUM
 Sorin Andreiana Aprilie 2019

De ce au evoluat diverse zone ale Globului diferit din punct de vedere economic? Este curiozitatea de la care pornește acest articol.

PREMIUM
 Alecu Racoviceanu Aprilie 2019

Comparând datele istorice cu informațiile culese ”la cald” de spionajul american de pe teritoriul României, în anii de început ai Războiului Rece, se poate vedea cum CIA nu avea acces la date concrete despre cele mai delicate cazuri.

PREMIUM
 Mihai-Cosmin Cojocaru Aprilie 2019

Datorită faptului că subiectul analizat în cuprinsul acestui articol a fost prezentat în cadrul programului de master intitulat „Istorie și politică militară în România secolelor XIX-XXI” vom începe prin a spune că statele cucerite de Armata Roșie între anii 1944-1945, printre care și România (aceasta a fost primul stat din sfera de influență a Uniunii Sovietice, în care au intrat forțele sovietice – august 1944) și intrate, în felul acesta, în sfera hegemonică sovietică, au reprezentat, în viziunea conducerii politice și militare de la Moscova, părți componente ale așa-numitului „brâu de securitate” sau „glacis strategic”, care o protejau împotriva unei eventuale/noi invazii străine, iar prăbușirea regimurilor comuniste din interiorul acestora/răsturnarea geopolitică din anul 1989 a însemnat pentru Uniunea Sovietică dispariția acestui brâu de securitate și, implicit, a Blocului Socialist, care a lăsat-o (pe aceasta și, ulterior, pe succesoarea sa de drept – Federația Rusă) expusă/ vulnerabilă în fața unui posibil atac asemănător cu cel declanșat la 22 iunie 1941 și singură în fața Alianței Nord-Atlantice, care, la 10 ani de la acest eveniment, s-a extins spre Est, prin aderarea a trei state foste comuniste - Polonia, Ungaria și Cehia.

PREMIUM
 Florian Banu Aprilie 2019

Românii au fost dintotdeauna diplomaţi rafinaţi”, spunea cândva Petre Ţuţea şi oferea în sprijinul afirmaţiei sale mai multe exemple, subsumate în formula „o căruţă de ţărani au ţinut în şah imperii!”.

PREMIUM
 Mircea-Dorel Suciu Aprilie 2019

La 28 iulie 1978, generalul- locotenent Ion Mihai Pacepa (n. 28 octombrie 1928, București), prim-adjunct al șefului Direcției de Informații Externe (DIE) și secretar general al Ministerului de Interne din R. S. România, „încolțit de diverse anchete privind afacerile oneroase în care se implicase, a dezertat, în timpul unei misiuni efectuate în Germania Occidentală.

PREMIUM
 Alex Mihai Stoenescu Aprilie 2019

Diferența de fond între Masoneria regulară/britanică și Masoneria iregulară/franceză are un caracter istoric, controversa fiind declanșată odată cu atitudinea oficială din 1797 - 1799 a Marii Britanii de interzicere a Societăților secrete, prin acte care, inițial, se refereau și la Masoneria regulară, dar care au fost anulate ulterior.

PREMIUM
 Dragoș Gros Aprilie 2019

Despre Biserica „Sfântul Nicolae” din Densuş, județul Hunedoara, s-a scris mult, dar, din păcate, nedocumentat.

PREMIUM
 Denisa Cătălina Stancu Aprilie 2019

Articolul prezent dorește să propună o incursiune în fascinanta lume a Japoniei, un univers cât se poate de animat de mișcări politice,onoare,filosofie,etică și noblețe.

PREMIUM
 Mirel Curea Aprilie 2019

Casa Ipatiev din orașul Ekaterinburg, situat în Rusia centrală, în partea de Est a Munților Ural, avea să fie ultimul loc de pe această lume în care, în vara anului 1918, familia imperială a Rusiei și câțiva slujitori fideli aveau să vadă pentru ultima dată lumina zilei. Din ordinul conducătorului revoluției bolșevice, Vladimir Ilici Lenin, țarul Nicolae al II-lea (1868-1918) și țarina Alexandra (1872-1918), împreună cu toți cei cinci copii ai lor, Olga (1895-1918), Tatiana (1897-1918), Maria (1899-1918), Anastasia (1901-1918) și Alexei (1904-1918), au trecut în eternitate împușcați, străpunși de baionete și cu capetele zdrobite de paturile armelor unui pluton de execuție rămas în istorie ca autor al uneia dintre cele mai oribile crime de care specia umană a fost capabilă. Modul în care copiii familiei imperiale au sfârșit este unul absolut îngrozitor: pentru că niciuna dintre fiicele Țarului nu a murit în urma focurilor de armă, ele au sfârșit sfârtecate cu baionetele, cu oasele zdrobite și cu creierii împrăștiați pe podele și pereți.

PREMIUM
 Dragoș Gros Aprilie 2019

În istoria noastră au existat multe pasaje, de multe ori eronat prezentate, din varii motive. Bunăoară, Ion Roată a existat, dar nu era moş, iar acţiunea sa a fost consemnată în 1856, cu doi ani şi jumătate înaintea Unirii, el fiind doar unul dintre delegaţii ţăranilor.

PREMIUM
 Ovidiu Druga Aprilie 2019

Pentru cei mai mulți români, ziua de 1 mai este primul prilej din an de a vedea marea. Alții ies la iarbă verde să facă un grătar.

PREMIUM
 Adrian Pătrușcă Aprilie 2019

Când libienii au năvălit în palatul Bab Al-Azizia al lui Gaddafi din Tripoli, în august 2011, au descoperit un album în care dictatorul lipise cu mâna lui zeci de fotografii în care era imortalizată Condoleezza Rice, secretarul de stat din vremea președintelui George Bush jr.

PREMIUM
 Ovidiu Druga Aprilie 2019

Instaurarea comunismului în România nu s-a bazat numai pe ocupația militară sovietică. Ca și în celelalte țări care le-au revenit în urma târgului dintre Churchill și Stalin, sovieticii au trimis “consilieri” care să ajute la consolidarea „democrației populare”.

PREMIUM
 Simona Ionescu Aprilie 2019

Femeia s-a adresat celor care i-au judecat bărbatul, oameni care au ajuns în funcții înalte datorită lui.

PREMIUM
 Dan Andronic Aprilie 2019

Octombrie 1944. Întâlnirea de la Moscova dintre Iosif Vissarionovici Stalin și Winston Churchill a dat naștere unuia dintre cele mai controversate gesturi istorice.