Albă ca Zăpada a existat cu adevărat!

 

„Încă mai crezi în basme!” Aceste cuvinte, cu care sunt persiflate persoanele mature credule, s-au dovedit adesea nedrepte. Basmele sunt uneori adevărate. Iată de exemplu „Albă ca Zăpada și Cei Șapte Pitici”.

În spatele eroinei basmului a fost o baroneasă cât se poate de reală, pe nume Maria Sophia von Erthal, care a locuit într-un castel situat lângă orașul Lohr am Main, în nordul Bavariei, la jumătatea secolului XVIII, care a murit în 1796.

Istoricii literari cred că Sophia von Erthal a servit ca inspirație pentru Albă ca Zăpada, fecioara prigonită de mașteră, care trăiește în pădure împreună cu șapte pitici mineri.

—Maria Sophia von Erthal—

Piatra de mormânt a baronesei a fost donată recent de o familie Muzeului Diecezan din Bamberg, în sudul Germaniei. „Povestea vieții Sophiei era binecunoscută la începutul secolului XIX”, a declarat pentru BBC Holger Kempken, directorul muzeului. „Frații Grimm au scris basme inspirate din episoade legate de locuitorii orașului.”

„Există indicii, pe care nu le putem totuși dovedi, că Sophia a fost modelul pentru Albă ca Zăpada. Astăzi, când faci un film despre un personaj istoric, ai și ficțiune în el. Deci, și în acest caz, cred că există și elemente de ficțiune.”

Care sunt elementele comune dintre Albă ca Zăpada și baroneasa Maria Sophia von Erthal?

Basmul ne relatează povestea unei prințese care ca să scape de o mamă vitregă rea ajunge să se refugieze în adâncul codrului, unde este primită și păzită de șapte pitici. Într-o bună zi, ea cade într-un somn profund după ce mușcă dintr-un măr otrăvit, oferit de mașteră. Dar nu moare, ci, așezată într-o raclă de cleștar, este descoperită de un prinț care se îndrăgostește de ea. Sărutul acestuia spulberă vraja și o trezește pe prințesă la viață, iar cei doi trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.

Tatăl Sophiei a avut și el o a doua soție care s-a comportat mizerabil cu copiii săi vitregi, favorizându-i pe cei naturali. Orașul Lohr era cunoscut ca un important centru pentru fabricarea sticlei și a oglinzilor, un astfel de atelier fiind deținut chiar de tatăl Sophiei.

—Orașul Lohr pare și azi rupt dintr-o carte cu povești—

În apropiere, exista o mină, la care ajungeai după ce treceai de șapte coline, la fel ca în poveste. În mină lucrau copii și pitici.

Dar probabil cel mai important aspect este că frații Jacob și wilhelm Grimm au trăit la doar 80 de kilometri de Lohr. Ei puteau să fi auzit cu ușurință despre viața Sophiei și să o fi folosit ca inspirație pentru celebrul basm.

Din nefericire, Sophia nu a avut parte de „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, ca Albă ca Zăpada. Și-a pierdut vederea încă de tânără și deși a trăit până la 71 de ani – o vârstă venerabilă pentru scolul XVIII – când a murit fată bătrână într-o mănăstire. În viața ei nu a apărut nici un prinț.

Totuși, îngropată pe un petic de pământ al bisericii din localitate, a avut o piatră de mormânt, ceea ce era un lucru rar pentru majoritatea femeilor din epocă. Când biserica a fost demolată pentru a face loc unui spital în 1971 („spitale, nu catedrale!”), o familie din localitate a păstrat piatra în siguranță și apoi a donat-o muzeului din Bamberg.

Nu există nici o dovadă certă că Sophia von Erthal a fost modelul pentru Albă ca Zăpada, dar este o posibilitate fermecătoare. Mai ales că inscripția de pe piatra sa de mormânt vorbește despre înviere. Or, ce nouă viață mai frumoasă se poate imagina să fii prințesă într-o carte cu povești care nu vor muri niciodată?

— Piatra de mormânt de la muzeul din Bamberg—